5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVagon deraiat în Mehedinţi

Vagon deraiat în Mehedinţi

Vagonul unui tren de marfă cu 40 de garnituri, care venea de la Craiova şi avea destinaţia Drobeta Turnu Severin, a deraiat ieri-dimineaţă în halta Valea Albă din Mehedinţi din cauza greutăţii necorespunzătoare.
Încărcătura trenului era mixtă – produse petroliere, fier vechi, piatră şi şpan, în vagonul deraiat aflându-se şpan de fier. „Se pare că vagonul a deraiat din cauza unei încărcături neuniforme. Din pricina greutăţii, acesta a făcut balans. În urma incidentului au fost oprite trei trenuri, unul personal, unul rapid şi un intercity. Pasagerii din personal au fost transbordați din Gara Şimian la Prunişor, iar după ce se vor face reparaţiile, traficul va fi redeschis“, a declarat Pantelică Bobârsc, comisar la Poliţia Transporturi Feroviare Mehedinţi.
Vagonul deraiat a rămas suspendat, dar nu au fost înregistrate victime omeneşti şi nici nu a existat pericolul unei explozii. În schimb, s-au înregistrat întârzieri semnificative în orarul trenurilor. Călătorii au pierdut mai multe legături şi au fost nevoiți să aştepte în gări sau să plece cu maşini de ocazie sau cu microbuze. „O să pierd legătura spre Bucureşti din Drobeta Turnu Severin şi nu mai am alt tren până mâine-dimineaţă (astăzi – n.r.). Cu toate că avem căldură în tren, nu e tocmai plăcut să aştepți pe scaun. Nu îmi permit să dau bani la maşini de ocazie, pentru că am plătit deja biletul pentru tren“, a spus un călător.
Mai multe echipe de la CFR, poliţie, pompieri, dar şi de la Prefectura Mehedinţi au ajuns în zonă, iar cu ajutorul macaralelor de mare tonaj s-a încercat repunerea vagonului pe șine.
De asemenea, o echipă de mecanici şi specialişti trebuie să se asigure că şinele nu au fost mişcate şi că nu vor prezenta pericol pentru celelalte curse.

Trei incidente
în același loc

 
Zona unde s-a produs incidentul este una cu probleme. În luna februarie a anului trecut, un personal era să se prăbuşească din cauza unei alunecări de teren, iar după trei luni, un alt tren a deraiat din același motiv. Mai multe luni, traficul feroviar a fost blocat pentru reparaţii, însă pământul tot cedează. „Din păcate, vagonul a deraiat aproape în acelaşi loc unde anul trecut, un tren personal a fost la un pas să se prăbuşească din cauza unei alunecări de teren. O să contactez firma care a executat lucrările şi va trebui să vedem dacă le-a făcut aşa cum trebuie şi dacă incidentul acesta s-a produs din cauza căii ferate“, a declarat Ion Mâţu, prefect de Mehedinţi.
Dacă se va ajunge la concluzia că lucrările nu au fost făcute aşa cum trebuie, constructorul va trebui să le refacă din banii proprii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU