14.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUnul din dosarele lui Bercea Mondial, la rejudecare

Unul din dosarele lui Bercea Mondial, la rejudecare

Curtea de Apel din Craiova a admis ieri recursul formulat în dosarul în care procurorii au cerut anularea permisului de conducere al lui Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, care ar fi obţinut actul în schimbul unei sume de bani.
Bercea Mondial a fost scos din penitenciar şi dus în faţa magistraţilor Curţii de Apel din Craiova ieri, când s-a judecat recursul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt împotriva încheierii din 26 iunie a Tribunalului Olt. Procurorii din Olt au cerut la Tribunalul Dolj anularea permisului de conducere al lui Bercea Mondial, iar instanţa a dispus respingerea cererii ca fiind prematur formulată. Mai exact, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a cerut anularea permisului de conducere dobândit de Bercea în anul 1990, după ce s-a constatat că acesta nu ştie să scrie şi să citească, în situaţia în care proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului depinde în mod direct de capacitatea de a citi, înţelege şi memora un set consistent de semne şi reguli de circulaţie. Ieri, Curtea de Apel Craiova a admis recursul procurorilor şi a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Olt pentru a fi rejudecat.
• Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU