20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPremii pentru cei mai buni meşteri populari

Premii pentru cei mai buni meşteri populari

Organizatorii Târgului Meşterilor Populari de la Craiova au premiat câştigătorii concursului de creaţie

Târgul Meşterilor Populari de la Craiova, ajuns la cea de-a 34-a ediţie, s-a încheiat ieri la prânz cu o festivitate de premiere pe acorduri de cântece şi jocuri populare. Cei 120 de meşteri din toată ţara care şi-au prezentat creaţiile pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ au fost evaluaţi de organizatori, la final cei mai buni fiind premiaţi. S-au luat în considerare în special autenticitatea şi calitatea tehnică a produselor, iar marele câştigător a fost Ioan Mitroi, din Roşiorii de Vede. Ceramistul teleormănean s-a aflat pentru prima dată în Bănie, însă proiectul său i-a impresionat pe organizatori: lucrează după tehnicile de acum 6.000 de ani. „Ioan Mitroi s-a gândit să aducă la viaţă cultura cucuteni, veche de aproape 6.000 de ani, iar piesele sunt foarte bine lucrate. Practic, vorbim de strămoşul ceramicii care se regăseşte acum în târg“, a precizat Mihai Fifor, directorul Muzeului Olteniei din Craiova.
„Nu mă aşteptam să câştig premiul cel mare. În prezent sunt doar cinci meşteri în toată ţara care fac acest lucru, însă doar trei mai lucrăm ca acum 6.000 de ani. Vasele se ridică manual, ceramica se pictează pe crud, se freacă apoi cu pietre şi se lucrează în cuptoare la temperaturi care ating şi 1.000 de grade Celsius“, a spus emoţionat ceramistul Ioan Mitroi.

Aprecieri şi pentru meşterii tineri

Premiile oferite la Târgul Meşterilor Populari au vizat două secţiuni: tineret şi adulţi. La prima secţiune, locul trei i-a revenit craioveanului Ionuţ Nedelcea, locul doi – seniorului Ştefan Truşcă, pentru modul cum lucrează şi îi îndrumă pe tinerii meşteri din Bănie, iar pe primul loc s-a clasat Teodor Negoiţă, din Strehaia, creator de icoane. „De aici am pornit în această meserie şi cred că, dacă nu aş fi fost bine primit de la început, nu ştiu dacă mai aveam curajul de a continua“, a spus câştigătorul.
La secţiunea adulţi, primul loc i-a revenit Mariei Neamţu (Măldăreşti – Vâlcea), pentru ţesăturile sale, locul doi a fost adjudecat de Pompiliu Ciolacu (Târgu Cărbuneşti – Gorj), pentru sculpturile în lemn (icoane), iar pe locul trei s-a situat Cristina Niculescu (Râmnicu Vâlcea), pentru ţesături artizanale. Totodată, s-a acordat şi un premiu pentru întreaga activitate ceramistului Gheorghe Turcu, prezent la toate cele 34 de ediţii ale Târgului Meşterilor Populari, el primind, pe lângă trofeu, şi suma de 1.000 de lei. Timp de trei zile, se poate spune că Bănia a reprezentat o reuniune a tradiţiilor româneşti. Craiovenii au venit zilnic, în număr mare, pentru a admira sau cumpăra creaţiile meşterilor populari, iar aceştia din urmă au rămas cu mulţumirea că munca lor este încă apreciată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS