10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova intră în rândul oraşelor civilizate!

Craiova intră în rândul oraşelor civilizate!

În Craiova s-a implementat sistemul de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje, printr-un parteneriat realizat între Eco-Rom Ambalaje, Primăria Craiova şi SC Salubritate Craiova SRL. Astfel, în prezent, au fost amplasate 36 de puncte de colectare selectivă, urmând ca alte 30 de puncte să fie puse la dispoziţie craiovenilor în perioada următoare. Colectarea selectivă reprezintă singurul sistem care asigură colectarea şi deci reciclarea şi îndeplinirea ţintelor naţionale venite de la Uniunea Europeană pe toate cele patru tipuri de material: hârtie/carton, plastic, sticlă şi metal.

Craioveni, poluatorul plăteşte, deci reciclaţi!

Până în 2020, România trebuie să recicleze 50% din deşeul municipal generat – adică jumătate din întreaga cantitate generată de populaţie. Provocarea este cu atât mai mare cu cât, în anul 2009, conform datelor Eurostat, România recicla numai 1% din aceste deşeuri. Dacă ţintele impuse de UE şi preluate în legislaţia românească nu vor fi îndeplinite în termenul agreat, România riscă amenzi usturătoare, chiar şi până la 200.000 de euro/zi, pe tip de material.
Mai mult, fiecare localitate este obligată să depună cu 15% mai puţin gunoi pe groapă lunar, iar singura soluţie fezabilă în acest sens este implementarea sistemului de colectare selectivă. Mentalitatea europeană trebuie să se regăsească, din ce în ce mai des, şi în România: toţi generăm gunoi, suntem poluatori, deci trebuie să fim responsabili şi să plătim!
La nivelul anului 2011, trebuie să încetăm să mai vedem deşeurile ca pe gunoaie. Gunoi este ceea ce nu poate fi reciclat (transformat într-un alt produs) sau valorificat (prin ardere, cu generare de energie). Restul este deşeu – care este valoros şi poate fi reciclat în vederea obţinerii de materie primă secundară pentru alte produse.

Populaţia, un actor foarte important

În România, cantitatea de deşeuri municipale generate de o familie de trei membri ajunge la peste o tonă pe an – cantitate depusă, în acest moment, în mare parte, pe groapă. Excepție fac deşeurile de ambalaje, pentru care, până acum, ţintele au fost îndeplinite – ţinte care sunt însă în creştere de la an la an, astfel încât şi aici sistemul trebuie să se dezvolte din ce în ce mai mult.
78% din cantitatea de deşeuri de ambalaje reciclate raportată de către autorităţi în 2010 era realizată de Eco-Rom Ambalaje (Conform raportului Administraţiei Fondului pentru Mediu prezentat în Revista Ecologic, nr. 71). Astfel, Eco-Rom Ambalaje face posibilă reciclarea a peste 300.000 de tone de deșeuri de ambalaje anual, constituind un vector important în dezvoltarea industriei reciclării la nivel național. În primele șase luni ale anului 2011, în sistemul Eco-Rom Ambalaje au fost reciclate 165.600 de tone de deșeuri de ambalaje, dintre care: 41.500 de tone de plastic, 65.000 de tone de hârtie-carton, 30.500 de tone de sticlă, 11.600 de tone de metal și 17.000 de tone de lemn. Întrucât 60% din totalul ambalajelor se regăsesc în consumul casnic, soluția creșterii randamentului reciclabilității deșeurilor de ambalaje o reprezintă colectarea selectivă de la populație. Eco-Rom Ambalaje gestionează parteneriate în peste 160 de localități, acoperind 25% din populația la nivel național, alături de autoritățile locale și operatorii de salubritate. Acum a venit rândul craiovenilor să fie responsabili și să intre în rândul orașelor civilizate!
• Click News

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

39 COMENTARII