Știri de ultima orăLocalȚigări şi alcool de peste 15.000 de lei descoperite de polițiști

Țigări şi alcool de peste 15.000 de lei descoperite de polițiști

Poliţiştii şi vameșii din Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I au depistat un bărbat din judeţul Caraş-Severin care încerca să introducă ilegal în România 30.000 de ţigarete marca Fast și au confiscat de la doi cetăţeni din Drobeta Turnu Severin 247 de litri de alcool. Având date şi informaţii despre implicarea lui Ștefan V., de 31 de ani, din Caraş-Severin, în traficul cu ţigări provenite din Serbia, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali de la Porţile de Fier I au efectuat un control amănunţit al autoturismului Volkswagen, descoperind în portbagaj şi în locul destinat roţii de rezervă 30.000 de ţigarete pe care bărbatul intenţiona să le comercializeze în comuna Topleț. Câteva ore mai târziu, oamenii legii au primit informaţii că Marian G., de 23 de ani, din Drobeta Turnu Severin, ar transporta o cantitate mare de alcool. Oamenii legii au organizat un filtru şi l-au oprit pe Marian G. la intrarea în localitatea Gura Văii. La controlul autoturismului, poliţiştii au descoperit în portbagaj şi pe bancheta din spate 109 litri de alcool din Serbia, pentru care nu avea documente de proveniență. Polițiștii au făcut și o percheziție la domiciliul lui Andrei G. din Gura Văii, unde au descoperit încă 128 de litri de alcool deţinut ilegal. Atât bărbatul din Caraş-Severin, cât şi cei doi tineri din Drobeta Turnu Severin s-au ales cu dosare penale, fiind cercetați pentru deţinerea şi comercializarea pe teritoriului României a produselor accizabile peste limita legală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS