13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMai sunt locuri libere în cămine

Mai sunt locuri libere în cămine

Studenţii de la Universitatea din Craiova mai au la dispoziţie locuri de cazare în cămine

În căminele Universităţii din Craiova sunt încă locuri disponibile. „Deşi la început a existat un surplus de 500 de cereri de cazare în cămin, acum putem spune că ne-au rămas 76 de locuri neocupate. Acestea sunt în Căminul nr. 2 de la Agronomie, Căminul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Căminul nr. 8 şi Căminul nr. 11“, a declarat Bogdan Alin Stoica, preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) Craiova. Acesta a explicat că studenții care sunt interesaţi trebuie să se adreseze şefilor căminelor respective. Dintre cele 76 de locuri, aproximativ 35 au fost oprite pentru studenţii basarabeni, care vor veni mai târziu la Universitatea din Craiova. Restul sunt pentru studenţii care nu au reuşit încă să-şi rezolve situaţia cazării în anul universitar 2011-2012.
Motivele pentru care au rămas încă locuri libere sunt diverse. „Locurile respective probabil că nu au fost ocupate în timpul cazărilor din 27, 28 sau 30 septembrie. Am avut câteva probleme legate de Căminul nr. 8, unde studenţii au refuzat să se cazeze, au fost cazuri izolate. În rest, fie au fost admişi la alte facultăţi, fie au fost cereri duble, fie şi-au găsit gazdă sau o altă variantă de cazare“, a precizat Bogdan Alin Stoica.

„Cererile de cazare au fost onorate în întregime“

 În ultimii ani, toţi studenţii de pe lista de aşteptare au reuşit să se cazeze în cămin. În 2010, de exemplu, chiar dacă numărul celor aflaţi pe lista de aşteptare a fost de 150, după repartizări au rămas locuri libere în cămin. O situaţie similară a fost şi la repartizările din 2009, când au fost depuse cu 500 de cereri mai mult faţă de numărul de locuri, însă la începerea anului şcolar au rămas 60 de locuri libere. „Universitatea din Craiova nu s-a confruntat niciodată cu probleme de cazare. Chiar dacă iniţial au existat liste de aşteptare, cererile au fost onorate în întregime“, a declarat prof. univ. dr. Ion Vladimirescu, rectorul Universităţii din Craiova, la deschiderea anului universitar.

Universitatea din Craiova ar putea demara lucrările de reabilitare şi la Căminul nr. 9

Numărul de locuri de cazare ar fi putut fi chiar mai mare, dacă nu ar fi fost dezafectat Căminul nr. 9, fapt confirmat şi de rectorul Universităţii, în discursul de deschidere a anului universitar 2011-2012. „O dezamăgire a mea este dezafectarea Căminului nr. 9, care de trei ani arată ca după bombardament, pentru că am avut promisiuni de la minister că se alocă bani pentru consolidarea şi modernizarea acestui cămin. Ne-am grăbit, l-am dezafectat şi acum aşteptăm. E însă posibil ca, prin apariţia normelor metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public-privat, să demarăm lucrările şi la acest obiectiv“, a precizat prof. univ. dr. Ion Vladimirescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII