14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj177 de ani de teatru în Târgu Jiu

177 de ani de teatru în Târgu Jiu

Târgujienii au participat aseară la un spectacol extraordinar, un eveniment ce a marcat împlinirea a 177 de ani de teatru în Târgu Jiu. Scenariul spectacolului a fost scris de Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale (CJPCT) Gorj, iar regia este semnată de directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“, actorul şi regizorul Marian Negrescu. „Au trecut 177 de ani de când Ion Stanciovici Brănişteanu a pus în scenă prima piesă de teatru din Târgu Jiu. A fost atunci, la 30 august 1834, un spectacol cu o distribuţie alcătuită din 17 actori, elevi de şcoală. Printre actriţe se număra şi Alexandrina Magheru, fiica generalului Magheru. Judeţul Gorj are o istorie atât de bogată, o istorie culturală de care oamenii trebuie să nu uite. De aceea am şi realizat acest spectacol evocator. A fost o piesă de teatru în aer liber, la lumina lumânărilor şi a felinarelor“, a spus Ion Cepoi, directorul CJPCT Gorj şi scenaristul piesei evocatoare. Spectacolul „177 de ani de teatru în Târgu Jiu“ a durat o jumătate de oră şi a fost o primă încercare de acest gen. „Am ales să refacem atmosfera de acum 177 de ani. Prima piesă de teatru a avut loc în curtea Casei Măldărăscu de lângă actualul Muzeul Judeţean și tot acolo am pus şi noi spectacolul în scenă“, a adăugat Ion Cepoi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS