5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAbsenţele diminuează alocaţiile complementare

Absenţele diminuează alocaţiile complementare

Începând de luna viitoare, elevii care au absentat nemotivat de la şcoală în cursul ultimului semestru ar putea să primească o alocaţie complementară mai mică sau chiar să rămână fără ea. „Potrivit Legii nr. 277/2010, în cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează în funcţie de numărul absenţelor, după cum urmează: cu 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum 10 absenţe şi cu 50% pentru fiecare copil care înregistrează maximum 20 de absenţe“, a declarat Aurelia Iliuţă, şef serviciu în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj. Elevilor care au peste 20 de absenţe li se suspendă alocaţia. „Conform legislaţiei în vigoare, atât diminuarea, cât şi suspendarea alocaţiei se aplică începând cu luna următoare celei în care s-a constatat neîndeplinirea condiţiei şi se menţine pe o perioadă de trei luni. După perioada de trei luni, alocaţia se acordă în cuantumul aprobat anterior. În prezent, se lucrează la recalcularea alocaţiilor în funcţie de absenţe, iar modificarea cuantumului se aplică începând cu 1 august“, au declarat surse autorizate din cadrul Agenţiei de Prestaţii Sociale Dolj (fosta Direcţie de Muncă şi Protecţie Socială). Potrivit acestora, în prezent, în baza de date a Agenţiei există 18.560 de dosare în plată.

Cuantumul alocaţiei variază între 25 şi 200 de lei

Potrivit legislaţiei, de alocaţie complementară sau monoparentală beneficiază doar acele familii care realizează un venit lunar pe membru de familie de până la 370 de lei (până la 31 decembrie 2010, cuantumul venitului pe membru de familie trebuia să nu depăşească 470 de lei). Cuantumul alocaţiei complementare variază în funcţie de numărul membrilor familiei şi de venitul acesteia.
Astfel, pentru familiile formate din doi soţi şi copii, al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până în 200 de lei, alocaţia variază între 30 de lei (pentru familia cu un copil) şi 120 de lei (pentru familia cu patru sau mai mulţi copii). Dacă venitul acestei familii se situează între 201 şi 370 de lei, cuantumul alocaţiei variază între 25 de lei (pentru familia cu un copil) şi 100 de lei (pentru familia cu patru sau mai mulţi copii).
În cazul familiilor monoparentale, subvenţia variază, în funcţie de numărul copiilor, între 50 şi 200 de lei pentru un venit net mediu lunar pe membru de familie de până-n 200 de lei şi între 45 şi 180 de lei pentru familia al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 201 şi 370 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII