14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjO mie de candidaţi pe 32 de locuri titularizabile

O mie de candidaţi pe 32 de locuri titularizabile

În ultimii trei ani, numărul candidaţilor a fost de câteva zeci de ori mai mare decât cel al posturilor scoase la concurs. Candidaţii şi-au depus dosarele de înscriere la cele două centre unde se va susţine şi examenul pe discipline: Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“ şi Grupul Şcolar „Ion Mincu“ din Târgu Jiu. Din păcate, anul acesta, situaţia locurilor titularizabile este mult mai proastă decât anul trecut, doar 32 fiind scoase la concurs. Pentru suplinitori există însă câteva sute de locuri, dar sunt şi discipline pentru care anul acesta nu este nici un loc titularizabil. Absolvenţii facultăţilor de teologie se pot titulariza pe cele două locuri disponibile, absolvenţii facultăţilor de arte au la dispoziţie două posturi la disciplina artă vocală, iar absolvenţii facultăţilor de sport şi cei ai profilelor economice se pot titulariza pe un singur post pe fiecare disciplină. Astfel, cei o mie de candidaţi vor fi nevoiţi să facă faţă unei concurenţe acerbe, pe un singur loc bătându-se zeci de candidaţi. „Nu mai puţin de 1.000 de persoane îşi doresc un post în învăţământ. Majoritatea celor care s-au înscris la centrele de titularizare speră să ocupe măcar un loc de suplinitor în anul şcolar 2011-2012.

Bătaia de joc din educaţie

„Cei aproximativ 1.000 de candidaţi concurează pe numai 32 de posturi titularizabile. Concursul de titularizare va avea loc pe 13 iulie“, a declarat Cornel Toma, inspector şcolar la ISJ Gorj. Anul acesta, cei care nu se vor putea titulariza vor putea opta, în funcţie de nota obţinută, pentru un post de suplinitor: există aproximativ 150 de posturi complete şi peste 200 de catedre incomplete. „Anul trecut am obţinut nota 7,05 la examen. Nu au fost posturi titularizabile şi am lucrat un an ca suplinitor. Am prins posturi incomplete. Asta a însemnat că un an am făcut naveta între două comune şi între cinci şcoli, în total. Adică jumătate din salariul lunar s-a dus pe benzină, căci primăriile nu au decontat transportul. Asta este partea proastă cu posturile incomplete: primeşti şase ore la o şcoală din Aninoasa, să zicem, şi alte opt ore la o şcoală din Turcineşti. Când ajungi acolo, realizezi că ai de făcut naveta între cinci şcoli, răsfirate prin sate, şi nu îţi mai ajung banii. Este bătaie de joc“, a afirmat o candidată la examenul de titularizare.
• Mihaela Floroiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII