9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânia şi Bulgaria, mai aproape de spaţiul Schengen

România şi Bulgaria, mai aproape de spaţiul Schengen

Parlamentul European a votat ieri pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, iar avizul, adoptat cu o largă majoritate, 487 de voturi pentru, 77 împotrivă și 29 de abțineri, va fi trimis Consiliului JAI, care se reunește la Luxemburg.
Bulgaria și România sunt pregătite să adere la spațiul Schengen, potrivit Parlamentului European, care cere să fie informat cu privire la măsurile suplimentare ce urmează să fie luate în zona Bulgaria – Turcia – Grecia pentru a face față unei posibile creșteri a presiunii exercitate de migrație.
În urma evaluării progreselor celor două state membre și a constatărilor echipelor de experți din vizitele de monitorizare, deputații europeni au ajuns la concluzia că, deși unele probleme rămase vor necesita o raportare periodică și o atenție sporită în viitor, nu constituie un obstacol în calea aderării depline la Schengen a României și Bulgariei, se arată într-un comunicat de presă remis NewsIn.  
„Schengen reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale UE, pe care nu avem voie să o distrugem cu decizii pripite. Sistemul Schengen oferă cele mai înalte standarde pentru managementul frontierelor. România și Bulgaria îndeplinesc aceste criterii – în consecință, nu trebuie să amânăm integrarea lor. Solicit Consiliului să urmeze recomandările votului exprimat azi (ieri – n.r.) de o mare majoritate a Parlamentului European“, a declarat președintele PE, Jerzy Buzek.
Deputații europeni au adoptat un amendament prin care cer statelor membre în cauză să anunțe PE și Consiliul, în scris, în următoarele şase luni de la data intrării în vigoare a deciziei de integrare, cu privire la orice deficienţe şi punerea în aplicare a acestor măsuri suplimentare.
După avizul PE, următoarea etapă constă în verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor Schengen de către noii membri (control de teren, frontiere maritime şi aeriene, eliberarea vizelor, cooperarea poliţienească, conectarea şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen şi de protecţie a datelor), precondiții pentru ca, în urma consultării PE, Consiliul de Miniștri să decidă eliminarea controalelor la frontierele interne cu statele membre.
Decizia de integrare va trebui să fie luată de către Consiliu, prin decizia unanimă a tuturor guvernelor din statele care deja fac parte din spaţiul Schengen.
• NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU