Pugilistul craiovean Sorin Tănasie, poreclit „Pantera“, campion european la profesionişti în 2007, a fost dus în arestul IPJ Dolj joi, în baza unui mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea
Sorin Tănasie, campion european la box în versiunea EBU-EU, categoria cocoş, a fost condamnat definitiv la doi ani şi două luni de închisoare marţi, printr-o hotărâre a Curţii de Apel Piteşti.
El a fost trimis în judecată pentru refuzul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei, fapta fiind comisă la sfârşitul lunii decembrie 2008, în Piteşti. După cum au precizat atunci poliţiştii argeşeni, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2008, Sorin Tănasie, aflat la volanul unui BMW, era să lovească o maşină a poliţiştilor de la Rutieră. Mai exact, pugilistul nu a acordat prioritate de trecere unui echipaj al Poliţiei Rutiere care se afla în patrulare, după care a ignorat semnalele poliţiştilor care au încercat să-l tragă pe dreapta. Maşina condusă de „Pantera“ a fost urmărită şi blocată în trafic, iar agenţii de poliţie l-au rugat să sufle în etilotest. Reprezentanţii IPJ Argeş au mai precizat că şoferul a refuzat să sufle în etilotest, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Pe drum, Tănasie a ameninţat că se aruncă din maşina poliţiştilor, iar la spital a refuzat să-i fie recoltate probe biologice.
În 2010, Sorin Tănasie a fost trimis în judecată, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti. În noiembrie 2010, judecătorii piteşteni l-au condamnat pe Tănasie la opt luni de închisoare, însă acesta a atacat sentinţa cu apel şi apoi cu recurs. Joi, pe 31 mai, Curtea de Apel Piteşti, care a judecat recursul, a hotărât menţinerea sentinţei date de Judecătoria Piteşti, „Pantera“ urmând să execute cele opt luni de închisoare, la care se adaugă o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare primită în 2007.
Două condamnări şi un NUP
Sorin Tănasie a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare în 2007, după ce, în martie 2005, a lovit un poliţist în timpul unui scandal. Pugilistul s-a luat la bătaie cu un tânăr într-un bar din cartierul Craioviţa Nouă, iar în timpul scandalului a rupt două scaune din incinta localului. Unul dintre agenţii de poliţie care au fost chemaţi la faţa locului s-a ales cu un pumn în figură, după care a fost îmbrâncit şi înjurat de Tănasie. Ulterior, Judecătoria Craiova l-a găsit vinovat pe boxer şi l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare, însă, după ce acesta a făcut apel, Tribunalul Dolj a dispus să i se reducă pedeapsa la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare.
De asemenea, tot în 2007, Sorin Tănasie s-a ales cu un dosar penal pentru distrugere şi port ilegal de cuţit, după ce a tăiat roţile maşinii unui craiovean care a intrat în faţa boxerului la codă la un fast-food de pe Calea Severinului.
În martie 2008, Tănasie a fost implicat în alt scandal, atunci doi tineri fiind răniţi şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă pentru acordarea de îngrijiri medicale. Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că în aceste ultime două cazuri părţile vătămate şi-au retras plângerile, motiv pentru care într-un dosar s-a dispus NUP, iar în altul Tănasie a primit o amendă administrativă.
Pe 1 februarie 2011, Sorin Tănasie a fost condamnat la alţi doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri, în urma unui scandal produs în 2004, la ştrandul „Delfinul“ din comuna doljeană Işalniţa.
Ridicat de acasă
În baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Piteşti, joi seară, poliţiştii doljeni l-au ridicat de acasă pe Tănasie. Tânărul a fost dus în arestul IPJ Dolj, urmând să fie transferat într-un penitenciar pentru a-şi executa pedeapsa.
Pedepse diferite
În luna aprilie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au achitat-o pe judecătoarea Elena Turcu, fosta preşedintă a Secţiei penale a Tribunalului Dâmboviţa, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, deşi ea se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În luna mai 2007, judecătoarea a fost depistată conducând în stare de ebrietate maşina personală, după ce a provocat două accidente uşoare. Elena Turcu i-a jignit şi înjurat pe poliţişti şi a refuzat în mod repetat să sufle în etilotest. După achitare, judecătoarea a fost repusă în funcţie şi a primit salariile pentru lunile cât a fost suspendată.

