29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDespăgubiri de 200.000 de lei pentru un accident mortal

Despăgubiri de 200.000 de lei pentru un accident mortal

Judecătoria Craiova s-a pronunţat ieri şi a acordat despăgubiri de peste 200.000 de lei rudelor Laviniei Maria Niţă, angajata SC Ford decedată pe 1 octombrie 2009 într-un accident rutier produs în curtea uzinei

Judecătorii craioveni au condamnat doi inculpaţi, un angajat şi administratorul SC Zanficons SRL Brăneşti, ambii fiind găsiţi vinovaţi pentru accidentul produs pe 1 octombrie 2009 în curtea Ford, accident în care şi-a pierdut viaţa Lavinia Maria Niţă.
Judecătoria Craiova a reţinut că, pe 1 octombrie 2009, inculpatul Marian Urucu, în timp ce conducea un motostivuitor pe aleea principală a SC Ford, când a ajuns în dreptul secţiei montaj general a virat brusc stânga şi a acroşat roata din stânga spate a unui Damas condus de Daniel Staicu, angajat al fabricii. În urma accidentului, Damasul s-a răsturnat, iar pasagera Lavinia Maria Niţă, tehnician al Serviciului Logistică al SC Ford, a fost prinsă sub maşină şi a decedat.
În urma anchetei s-a stabilit că Urucu era angajat al SC Zanficons SRL Brăneşti şi nu avea autorizaţie ISCIR pentru a putea manevra motostivuitorul, iar obligat să obţină această autorizaţie era administratorul SC Zanficons, Claudiu Zamfira.
În decembrie 2010, judecătorii i-au găsit vinovaţi pentru producerea accidentului în care şi-a pierdut viaţa angajata Ford atât pe Urucu, cât şi pe administratorul firmei la care acesta era angajat. Zamfira a fost condamnat în baza Legii privind protecţia şi securitatea muncii la opt luni de închisoare cu suspendare. Urucu a fost găsit vinovat pentru ucidere din culpă şi condamnat la un an şi patru luni de închisoare. În plus, instanţa a hotărât ca Urucu să execute şi un rest de pedeapsă de doi ani şi cinci luni pe care o primise în 2009, urmând ca acesta să facă în total trei ani şi nouă luni de închisoare.
Acţiunea civilă formulată de rudele femeii decedate s-a judecat tot la Judecătoria Craiova, instanţă care a admis ieri în parte acţiunea. Judecătorii craioveni au dispus ca ambii inculpaţi, împreună cu SC Zanficons şi Omniasig, să achite părţilor civile 23.850,52 lei daune materiale şi 200.000 de lei daune morale.
Dosarul penal în care cei doi bărbaţi au fost condamnaţi se află în prezent pe rolul Curţii de Apel Craiova, în faza de recurs. Instanţa a amânat pronunţarea pentru mâine.
• Aldezir MARIN

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII