5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLiber până pe 1 mai pentru mineri

Liber până pe 1 mai pentru mineri

Minerii din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) şi al Complexului Energetic de la Rovinari intră de mâine în vacanţa de Paşte. Ortacii din Oltenia vor fi liberi până pe 1 mai, întrucât administraţia din minerit a decis ca salariaţii să beneficieze de câteva zile de vacanţă şi după Sărbătorile Pascale. Ca şi în anii trecuţi, angajaţii Complexurilor Energetice şi cei ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia nu au plecat acasă cu mâna goală, ci au încasat prime sau tichete-cadou substanţiale. Astfel, cei 8.400 de mineri din cadrul SNLO au încasat deja tichete-cadou în valoare de câte 600 de lei. Totodată, la Complexul Energetic de la Rovinari, valoarea tichetelor-cadou, de care a beneficiat fiecare dintre cei 4.400 de salariaţi, a fost de 630 de lei.

Liberi până pe 9 mai la CE Turceni

Dacă la SNLO şi la Complexul Energetic de la Rovinari vacanţa minerilor va dura din 23 aprilie şi până pe 1 mai inclusiv, ortacii din Complexul Energetic de la Turceni vor avea parte de zile libere până pe 9 mai. Şi la CE Turceni au fost acordate prime în valoare de 500 de lei pentru fiecare angajat. De asemenea, salariaţii au primit şi câte 150 de lei pentru fiecare copil. Nu toţi angajaţii din Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi de la Complexurile Energetice vor fi liberi de Sărbători. Astfel, la cele două termocentrale se va lucra normal, iar la SNLO personalul care asigură paza sau persoanele încadrate în sectoarele unde nu poate fi oprită activitatea vor veni normal la serviciu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS