17.8 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalMieii se pot sacrifica în Piaţa Chiriac

Mieii se pot sacrifica în Piaţa Chiriac

După articolul apărut în Gazeta de Sud legat de decizia SC Pieţe şi Târguri Craiova de a nu mai amenaja în acest an un spaţiu special pentru sacrificarea mieilor de Paşte, situaţia s-a schimbat. Deşi se vorbea de lipsa unui loc adecvat în acest sens, până la urmă s-a găsit o soluţie, „la solicitarea cetăţenilor Craiovei“: un spaţiu din Piaţa Chiriac, aflat în administrarea SC Pieţe şi Târguri, în care a funcţionat o carmangerie. Spaţiul în cauză a fost scos marţi la licitaţie, însă nu s-au găsit clienţi pentru închiriere, iar cei de la Pieţe s-au orientat rapid.
„Pentru că este spaţiul nostru şi nu am reuşit să-l închiriem, am luat decizia de a-l amenaja pentru sacrificarea mieilor de Paşte în acest an, ţinând cont şi de numeroasele solicitări venite din partea cetăţenilor municipiului. Chiar se pretează pentru o astfel de destinaţie. Rămâne să-l facem să îndeplinească toate condiţiile sanitar-veterinare. După ce vor trece sărbătorile, îl vom scoate din nou la licitaţie“, a anunţat Bogdan Apostol, directorul SC Pieţe şi Târguri Craiova.

Mai lipseşte avizul Direcţiei Sanitar-Veterinare

În Piaţa Chiriac, mieii se vor comercializa şi vii, iar spaţiul amenajat pentru sacrificare va funcţiona doar în săptămâna Paştelui, 18 – 23 aprilie. Direcţia Sanitar-Veterinară va primi astăzi şi o adresă oficială de la SC Pieţe şi Târguri în legătură cu acest spaţiu şi urmează să-şi dea avizul după amenajare.  „Ştim despre ce spaţiu e vorba, l-am şi verificat într-o primă fază. Aşteptăm adresa oficială şi apoi amenajarea, pentru a ne da acordul. În perioada 18 – 23 aprilie vom asigura echipe permanente de medici pentru ca activitatea să decurgă în cele mai bune condiţii“, a spus ieri Andrei Butaru, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare. Acesta vrea ca sacrificarea mieilor să se facă însă într-un spaţiu închis, ferit de privirile trecătorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII