10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUndă verde pentru afacerea cu mobilă a Mitropoliei Olteniei

Undă verde pentru afacerea cu mobilă a Mitropoliei Olteniei

Ministerul Dezvoltării Regionale a avizat proiectul Mitropoliei Olteniei prin care se intenţionează construirea unei fabrici de mobilă bisericească la Târgu Cărbuneşti, în Gorj. Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, dar va exista şi o contribuţie locală ce urmează să fie împărţită între Primăria din Târgu Cărbuneşti şi Mitropolia Olteniei. Documentaţia a fost depusă la Ministerul Dezvoltării Regionale de acum un an, pentru ca investiţia să fie evaluată din punct de vedere tehnic, însă abia recent a fost verificată de specialiştii instituţiei. Potrivit estimărilor, valoarea totală a proiectului va depăşi opt milioane de euro şi va reprezenta una dintre cele mai mari investiţii derulate la Târgu Cărbuneşti, în ultimii ani. Reprezentanţii Mitropoliei Olteniei şi-au propus să producă mobilă bisericească şi nu numai şi să angajeze între 150 şi 180 de persoane.

Primăria a oferit două hectare de teren

Primăria din Târgu Cărbuneşti a oferit deja terenul pe care va fi ridicată fabrica de mobilă. Este vorba de o suprafaţă de două hectare de teren, cu acces imediat la utilităţi. „Mitropolia va contribui cu fonduri la realizarea proiectului, iar noi am oferit terenul. Cea mai mare parte din sumă va veni însă din fonduri europene. Poate se va ajunge şi la 200 de locuri de muncă, în funcţie de comenzile pe care le va primi fabrica. Oricum, cei de la Mitropolie au făcut nişte calcule şi, pentru o mie de biserici din Oltenia, vor fi comenzi pentru cel puţin trei ani. Nu se va produce numai mobilă bisericească, ci în funcţie de comenzi, şi astfel oportunităţile vor fi mai mari“, a declarat primarul din Târgu Cărbuneşti, Mihai Mazilu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII