10.3 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAsociaţia cu cea mai ieftină căldură comună

Asociaţia cu cea mai ieftină căldură comună

Asociaţia 42 Turn-Institut din cartierul Calea Bucureşti este singura din Craiova care percepe pentru căldura pe părţile comune un procent de 2,36% din valoarea facturii pentru încălzire. Aici s-au evitat nemulţumirile în rândul proprietarilor, cum s-a întâmplat la mai toate asociaţiile craiovene, unde s-a aplicat, conform Ordinului nr. 343, un procent de 50% pentru lunile noiembrie şi martie şi 30% pentru decembrie, ianuarie şi februarie.  Trebuie menţionat că, la rândul ei, şi Asociaţia 42 Turn-Institut a aplicat reglementările ordinului ANRSC, dar a început, cu inventarierea suprafeţei echivalente termic în subsolurile condominiilor şi în întreg blocul. A continuat cu izolarea conductelor din subsol şi echilibrarea hidraulică a instalaţiilor interioare, iar la final s-a instalat repartitorul martor pe coloana de căldură din subsol.
Cei 41 de proprietari au avut de plătit în această iarnă, pentru căldura comună, sume infime, cum ar fi 1,73 lei în luna decembrie şi 2,30 lei în luna ianuarie. „Costurile au fost mici şi vă dau un exemplu: în anul 2006, un apartament cu trei camere plătea la căldură 403 lei în condiţiile în care preţul gigacaloriei era 121,47 lei. În decembrie 2010, a plătit 368 de lei toată întreţinerea, iar preţul gigacaloriei este de 194,08 lei. Un apartament cu două camere plătea, în anul 2006, pentru căldură 354 de lei, iar acum a plătit 138 de lei. Factura la întreţinere pentru tot blocul, fiindcă noi suntem asociaţie pe un singur bloc, în anul 2006, a fost de 10.866 de lei, iar acum este de 10.849 de lei. Asta în condiţiile în care preţurile serviciilor sunt altele acum“, a explicat preşedintele Asociaţiei 42 Turn-Institut, Teodor Florescu.
La rândul lor, proprietarii susţin că izolarea conductelor din subsol, unde se pierdea multă căldură pe care o suportau din propriul buzunar, a scăzut mult valoarea facturilor. „Este justificat să scadă facturile la întreţinere, pentru că înainte de toate s-au înlăturat pierderile de căldură. Conductele au fost izolate“, a spus Traian Boboaşcă, proprietar.
Costurile sunt acceptabile, sunt de părere şi alţi proprietari din blocul 42. „Este bine cum plătim acum pentru căldură şi chiar pentru aceste conducte care ne traversează locuinţele“, a declarat Elena Brătan, proprietară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII