19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident spectaculos la Moţăţei

Accident spectaculos la Moţăţei

Patru persoane au fost rănite într-un accident spectaculos înregistrat miercuri, în apropiere de localitatea doljeană Moţăţei, în care au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit poliţiştilor doljeni, miercuri, în jurul orei 14.00, pe DN 56, în afara localităţii Moţăţei, Andrea Calderoni, de 36 de ani, din Roma – Italia, în timp ce conducea un Mitsubishi, s-a angajat în depăşirea unui VW Golf condus de Ion Trancă, de 29 de ani, din Bălceşti – Vâlcea, moment în care a lovit din spate Opelul Astra condus de Petru Roman, de 51 de ani, din Calafat, care se afla tot în depăşirea Golfului.
În urma impactului dintre cele două autoturisme, Opelul a fost proiectat într-un copac de pe partea stângă a drumului, iar maşina condusă de Andrea Calderoni a părăsit partea carosabilă lovindu-se de alt copac, după care a fost proiectată pe drum, fiind lovită de alt autoturism.  
În urma accidentului, a fost rănită uşor şoferiţa şi pasagera de pe locul dreapta faţă din Mitsubishi, dar şi şoferul şi un pasager din Opelul Astra.
Poliţiştii care au făcut cercetările la faţa locului au stabilit că răspunzătoare de producerea accidentului este şoferiţa, care nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de Opelul care circula în faţa sa. Poliţiştii de la Rutieră au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Tot miercuri, în jurul orei 19.30, pe DN 65C, în afara localităţii Murgaşi, Dumitru Făurescu, de 22 de ani, din Bălceşti – Vâlcea, în timp ce conducea un VW Golf dinspre Craiova către Bălceşti, l-a lovit şi accidentat grav pe Marin Feraru, de 49 de ani, din localitate. Oamenii legii au stabilit că pietonul se angajase în traversarea drumului prin loc nemarcat şi fără să se asigure.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII