13.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTrei morţi şi opt răniţi în Mehedinţi

Trei morţi şi opt răniţi în Mehedinţi

Un grav accident de circulaţie a avut loc vineri seară în Drobeta Turnu Severin. Două persoane au murit pe loc, iar o tânără de 16 ani a decedat după câteva ore la spital. Un adolescent a fost transferat de la Spitalul din Severin la cel din Craiova.

Un autoturism s-a ciocnit vineri seară cu un microbuz pe Calea Timişoarei din Drobeta Turnu Severin. În urma impactului, două persoane au decedat pe loc, iar o tânără de 16 ani a murit la spital. Un adolescent, aflat în stare foarte gravă, a fost transferat de la Spitalul din Severin la Spitalul de Urgenţă din Craiova.
În microbuzul care circula regulamentar erau opt muncitori care lucrau la reabilitarea DE 70 şi se îndreptau spre casă. Şapte dintre aceştia au fost răniţi uşor. Cele trei persoane din autoturism au fost scoase cu dificultate dintre fiarele contorsionate. Din păcate, pentru doi dintre ei nu s-a mai putut face nimic. Nici tânăra nu a avut altă soartă, aceasta decedând după câteva ore la spital, în ciuda încercărilor medicilor de a o ţine în viaţă.
„Din primele cercetări s-a stabilit faptul că şoferul unui autoturism, înmatriculat în Franţa, a efectuat o depăşire neregulamentară, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un microbuz care circula regulamentar din direcţia Orşova“, a precizat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
„Am fost solicitaţi să intervenim la un accident de circulaţie cu victime, dintre care două decedate. Din păcate, o tânără a decedat după câteva ore“, a declarat Silvia Prună, medicul de pe Ambulanţa Mehedinţi.
Martorii spun că autoturismul gonea cu viteză foarte mare. Şoferul, de 33 de ani, a încercat să depăşească, dar a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de microbuz.
„Maşina mică a avut viteză foarte mare, m-a depăşit pe mine şi apoi am văzut-o cum a intrat frontal în microbuz. Cei doi băieţi care erau în faţă au decedat pe loc, iar în spate mai erau trei. Am încercat să îi scoatem, dar nu am putut să deschidem uşile. Cred că a avut 150 km la oră“, a spus un martor. „Am intervenit la un accident rutier la ieşire din municipiu şi am găsit mai multe persoane prinse într-un autoturism Honda, iar alte opt erau rănite într-un microbuz. Din păcate, două persoane care erau pe locurile din faţă ale autoturismului au decedat pe loc, iar pe celelalte le-am scos foarte greu“, a declarat Nicuşor Burtea, şeful echipei de intervenţie a ISU „Drobeta“.  În Spitalul Judeţean Severin a mai rămas internat un bărbat cu fractură de bazin. Cele opt persoane aflate în microbuz sunt în afara oricărui pericol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII