15.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânia are cea mai mare rată a deceselor la copiii cu vârsta de până în cinci ani din UE

România are cea mai mare rată a deceselor la copiii cu vârsta de până în cinci ani din UE

România este ţara cu cea mai ridicată rată a deceselor la copiii cu vârsta de până în cinci ani din Uniunea Europeană, cu o medie a mortalităţii de 10,1 copii la o mie de nou-născuţi, dublu faţă de celelalte state din UE, se arată într-un raport al Eurostat, citat de organizaţia „Salvaţi Copiii România“.
Potrivit datelor prezentate, principalele cauze pentru această stare de fapt sunt anomaliile congenitale şi afecţiunile apărute în perioada perinatală, în aproape jumătate din cazuri (48%), bolile aparatului respirator, cele infecţioase şi parazitare (30%) şi accidentele (10%).
În plus, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană şi în ceea ce priveşte mortalitarea infantilă, acest lucru fiind cauzat de faptul că rata naşterilor premature se ridică la 9%, adică dublu faţă de alte state europene. „Prematuritatea şi complicaţiile pe care aceasta le induce reduc drastic speranţa de viaţă a celor aproximativ 20.000 de copii care se nasc anual înainte de termen“, se arată într-un raport al Asociaţiei Române de Neonatologie.
În acest context, organizaţia „Salvaţi Copiii România“, în parteneriat cu GlaxoSmithKline şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, a lansat ieri proiectul „Fiecare copil contează“, prin care se urmăreşte reducerea masivă a mortalităţii în rândul copiilor sub cinci ani. Grupul-ţintă al proiectului îl reprezintă mamele cu copii cu vârsta sub cinci ani din mediul rural, femeile însărcinate, copiii sub cinci ani, însemnând un total de aproximativ 1.000 de persoane.
În anul 2010, proiectul va fi implementat în patru localităţi din judeţul Dâmboviţa (I.L. Caragiale, Gura Sutii, Dragomireşti şi Moreni), patru din Vrancea (Mărăşeşti, Slobozia Bradului, Homocea şi Vidra), patru din Caraş-Severin (Dognecea, Bocsa, Anina, Maciova) şi tot atâtea din judeţul Braşov (Apata, Augustin, Budila şi Maieruş).
Proiectul „Fiecare copil contează“ face parte din campania globală „Every One“ a Alianţei „Salvaţi Copiii“, desfăşurată începând din 2009 în peste 42 de ţări.
În lume, la fiecare trei secunde, un copil încetează din viaţă, ceea ce înseamnă că, anual, decedează circa 8,8 milioane de copii. La nivel global, prin intermediul acestui proiect, vor fi salvate vieţile a 500.000 de copii, estimează iniţiatorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII