Documentele vremii dezvăluie informaţii preţioase, mozaicate despre modul de trai al craiovenilor de altădată. Vom încerca să ne adaptăm perioadei şi să ne închipuim că trăim atunci, călătorind în acea vreme.
Însoţiţi de documentele vremii, care oferă informaţii preţioase, încercăm să trăim puţin în lumea Craiovei de la 1912-1915. De la un colţ de stradă luăm o birjă, mijlocul de transport principal în acel timp. Pentru a plăti călătoria, scoatem din buzunar doi lei. Aflăm răsfoind o pagină document că acest serviciu era controlat la acea vreme de primărie, care impunea unele reglementări pentru protecţia clienţilor.
Cântărind cu privirea împrejurimile, un autobuz se zăreşte la alt colţ. Aparţinea lui M. Popescu din Bechet, care „avea încă un autobuz de rezervă şi care se îndeletnicea şi cu transportul în afara oraşului. Biletul costa 50 de bani şi ulterior se pare chiar mai puţin“, stau mărturie rândurile scrise în lucrarea „Memoria Băniei“. Scotocind prin buzunar şi făcând un calcul, constatăm că ne-am permite o plimbare pe traseul său Centru – Gară. În şuieratul trenului care circulă pe ruta Craiova – Bucureşti, ne interesăm într-o doară de preţul unui bilet de călătorie. La clasa I – 27 de lei, dus-întors. Dacă am fi fost un funcţionar cu salariu de peste 400 de lei pe lună sau un medic, inginer, avocat, magistrat cu un salariu eventual mai mic, am fi beneficiat de o reducere de 50 la sută după cum ne informează Arhiva Naţională, Direcţia Judeţeană Dolj. Aceeaşi reducere şi pentru clasa a II-a pentru cei cu salarii între 100 şi 400 de lei pe lună, copişti, telegrafişti, dar şi pentru clasa a III-a, în care se regăseau craiovenii cu salarii sub 100 de lei pe lună, odăiaşii, servitorii, dorobanţii.
Lăsăm Gara în urmă, căci un afiş care anunţa un meci de fotbal demonstrativ, organizat de societatea „Excelsior“, meci în care se confrunta o echipă locală, formată din elevi ai Liceului „Carol I“ şi ai Gimnaziului „Fraţii Buzeşti“, cu o echipă din Bucureşti, „Colentina Atletic Club“, ne atrage atenţia. Citind cu atenţie anunţul aflăm şi costul biletului, scaunele numerotate – trei lei, scaunele nenumerotate – 1,5 lei, intrare generală – un leu. Studenţii, militarii şi copiii plăteau 0,5 lei.
Îl trecem în programul zilei alături de spectacolul de la Teatrul Cinema „Modern“, unde au loc „reprezentaţii extraordinare ale celebrei dive pariziene Nitta Jo, care de doi ani debutează pe scena Teatrului „Carol cel Mare“ (fost Eforie) făcând deliciul Bucureştilor“. Preţul biletelor la o lojă, 25 de lei, un loc rezervat – cinci lei, un loc în stal, patru lei, un loc la balcon – trei lei. Alegem un loc la balcon şi mergem mai departe pentru a descoperi imagini din Craiova de altădată.
Alte locuri cu alte preţuri
Plimbarea noastră printr-un bazar imaginar ne aduce în faţă alte produse, vopsea lac roşie – 3,5 lei kilogramul, vopsea subţiată – 1 20 lei un kilogram, după cum înştiinţează vopselăria centrală „La Elefantul“, din strada Madona Dudu, numărul 7.
Mirosul unei ţigarete ne aminteşte de viciul păcătos, aşa că trebuie să ne gândim ce sortiment să alegem: Pelişor şi Regale costa 8 lei /100 bucăţi, Intim Club şi Principele Carol I – 6 lei/ 100 buc., Gingaşe – 5 lei/100 buc. Acestea se prezentau câte zece ţigarete la un pachet. În schimb, ţigările Principesa Ileana erau câte 25 în pachet şi costau 5 lei/100 bucăţi, iar un plic cu chibrituri costa cinci bani.
Ne satisfacem plăcerea cu o ţigaretă şi mergem mai departe ademeniţi de mirosul încântător al pâinii.
Răsfoind documentele aflate la îndemână şi aflăm că „Brutăriile lucrau în toate zilele săptămânii spre a oferi consumatorului pâine proaspătă în fiecare zi. Abia Decretul Regal 4.333 din 6 iunie 1913 a permis modificarea articolului 7 din Regulamentul de aplicare a Legii repausului duminical, prin care pâinea era scoasă de pe lista articolelor ce trebuia consumate imediat, dând astfel posibilitatea lucrătorilor din brutării să beneficieze de duminică liberă. De astfel, consumatorul era chiar răsfăţat pentru că de cele mai multe ori era servit la domiciliu. Aşa-numiţii băieţi de prăvălie mergeau cu coşurile de nuiele încărcate şi ofereau pâine proaspăt scoasă din cuptor. Concurenţa juca un rol deosebit în această privinţă. O evaluare aproximativă vorbea de peste 40 de brutari în Craiova, care număra pe atunci o populaţie de sub 50.000 de locuitori. Pâinea era produsă în câteva sortimente şi cea care nu mai era proaspătă, rămasă nevândută în 24 de ore beneficia de reducere de preţ“, se menţionează în „Memoria Băniei“.
Pâinea franzelă cu lapte costa 0,4 lei, pâinea franzelă obişnuită – 0,35 lei, pâinea albă obişnuită – 0,30 lei, pâinea neagră obişnuită – 0,25 lei şi pâinea de secară – 0,35 lei.
Fiecare pâine avea greutatea de un kilogram. „Preţul era controlat de Consiliul Comunal şi orice modificare era avizată de acesta. Aşa cum s-a întâmplat în ianuarie 1913, când un grup de brutari a semnat o petiţie prin care solicitau mărirea preţului pâinii cu cinci bani în baza unei justificări verificate ulterior de o comisie specială instituită. Odată cu aprobarea scumpirii pâinii cu cinci bani s-a dispus urmărirea mai severă a îndeplinirii astfel încât fiecare cumpărător să poată să-şi cântărească pâinea. Adăugăm aici şi amănuntul privind cererea unei persoane de a i se permite a vinde cozonaci în fiecare seară, între orele 6-9 p.m., la lumina lămpii electrice, în câteva puncte din oraş. Nu se precizează preţul, ci doar taxa de 17 lei, pe care o plăteşte comunei“.
Venituri din salarii
Şi pentru că există o dreaptă măsură în toate iată şi câteva mostre de salarii. Şeful Serviciului Apelor din 1910, inginerul Moise Grumberg, avea 500 de lei salariu. Pe de altă parte, Epitropia Bisericii „Madona Dudu“ întreţinea un Sanatoriu de boli mintale şi bugetul prevedea următoarele salarii anuale, un medic primar – 8.400 de lei, un medic secundar – 2.400 de lei, un subchirurg – 1.200 de lei, un mecanic – 1.440 de lei. Corul aceleiaşi biserici avea, de asemenea, un capitol în buget şi găsim suma de 1.080 de lei pentru un bariton sau un bas.
„Un nume important al oraşului nu numai prin funcţia deţinută, cea de grădinar-şef, conducând şi dirijând serviciul de întreţinere a plantaţiilor şi culturilor pomilor, al bulevardelor şi scuarurilor din oraş, al serelor, un nume important şi prin prestaţia sa caracteristică de riguriozitatea şi corectitudine este Emil Mack. Contractul său cu Consiliul Comunal a fost iniţial pe cinci ani, cu un salariu de 200 lei pe lună, beneficiind şi de locuinţa din Parcul Bibescu, inclusiv de permisiunea de a creşte pe lângă casă animale pentru hrana sa. Un sfert din valoarea produselor din pepiniere şi din florile vândute la particulari îi revenea de drept“, se menţionează în Arhiva Naţională, Direcţia Judeţeană Dolj, Fond Primăria Oraşului Craiova, Serviciul Administartiv.
O călătorie interesantă se încheie aici, dar nu înainte de a trimite celor dragi o telegramă, cu cinci bani cuvântul.
