5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProfesorii doljeni au semnat că vor grevă, apoi au boicotat-o

Profesorii doljeni au semnat că vor grevă, apoi au boicotat-o

Puşi să aleagă între greva generală şi prezenţa la clasă, mulţi dintre dascălii doljeni au preferat să vină la ore pentru a nu fi tăiaţi de la plată pentru această zi. Alţii însă s-au adunat în cancelarii, au semnat în condică – grevă generală – şi au preferat să pună în discuţie soarta învăţământului românesc…

Greva generală de ieri, anunţată de sindicalişti, pare să fi fost ignorată de majoritatea dascălilor. Cadrele didactice din o treime din unităţile de învăţământ doljene au fost în grevă generală, restul au desfăşurat activităţile curente sau au participat la examenul de competenţe digitale din cadrul examenului de bacalaureat. „Dintre cele 232 de unităţi şcolare cu personalitate juridică din Dolj, doar în 78 cadrele didactice au fost în grevă generală totală, 108 şcoli au fost în grevă parţială, adică aceia care aveau deja ceva stabilit pentru această zi – testare, elevi programaţi pentru proba de competenţe digitale din cadrul bacalaureatului etc. – s-au prezentat la şcoală. Alte 46 de unităţi de învăţământ din judeţ au preferat să îşi desfăşoare activitatea curentă, nefiind în grevă: Liceul Adventist, şcolile din Bârca, Goieşti, Izvoare, Lişteava, Maglavit, Mârşani, Seminarul Ortodox, Liceul cu Program Sportiv «Petrache Trişcu» etc. Toate grădiniţele cu program prelungit şi-au desfăşurat activitatea, mai puţin Grădiniţa «Nicolae Romanescu»“, a precizat Diana Buşoi, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.

Profesorii nu mai cred în promisiunile sindicaliştilor

Dintre cei 133 de profesori ai Colegiului Naţional „Elena Cuza“ din Craiova, patru dascăli (de limba română, matematică şi limbă străină, n.r.) au chemat elevii la şcoală şi au ţinut cursuri. Pe tabla din cancelarie însă, sindicaliştii unităţii de învăţământ au ţinut să menţioneze: „Nu este zi liberă! Joi, 22 aprilie, grevă generală de o zi! Condica se completează «Grev㻓… „Doar nouă dascăli din şcoală nu fac parte din nici un sindicat. Nemulţumirile noastre sunt foarte multe, s-au acumulat în timp şi par a nu avea rezolvare. Nu am primit al 13-lea salariu, Legea educaţiei naţionale are foarte multe articole cu care noi nu putem fi de acord. Majoritatea membrilor sindicatelor din judeţul Dolj, dar şi din ţară au semnat un referendum pentru boicotarea examenelor naţionale, convinşi că o simplă grevă de o zi nu schimbă nimic. Oamenii nu mai cred în promisiuni. Este oricum ciudat ceea ce s-a întâmplat şi în judeţul Dolj: profesorii au semnat pentru boicotarea examenelor naţionale, însă în acelaşi timp s-au înscris ca membri pentru comisiile de bacalaureat“, a precizat Irina Ghizdăvescu, lider de sindicat în CN „Elena Cuza“. Proba de competenţe digitale programată ieri a fost reprogramată pentru astăzi.

În CN „Fraţii Buzeşti“ – 109 dascăli în grevă, 11 la bac

În Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ au semnat în condică „grevă generală“ 109 dascăli din cei 120 ai unităţii de învăţământ. În acelaşi timp însă, cei 62 de elevi programaţi pentru examenul de competenţe digitale au fost chemaţi la şcoală pentru susţinerea probei. Doar doi membri ai comisiei de bacalaureat au fost înlocuiţi, aceştia preferând să se alăture greviştilor.

Sindicaliştii susţin că aproximativ 80% din dascăli au fost în grevă

În contradicţie cu situaţia raportată de membrii ISJ Dolj, reprezentanţii sindicaliştilor doljeni au menţionat că aproximativ 80% dintre membrii de sindicat au fost în grevă generală. „Excepţie au făcut doar grădiniţele cu program prelungit, Liceul cu Program Sportiv «Petrache Trişcu» din Craiova şi câteva unităţi de învăţământ din judeţ: Şcoala Măceşu, Ciupercenii Noi, Piscu Vechi, Podari“, a precizat Constantin Lungulescu, preşedintele „Spiru Haret“, filiala Dolj.

730 de angajaţi ai Universităţii au semnat pentru grevă

Activitatea academică din Universitatea din Craiova a fost  „îngheţată“, din cele menţionate de sindicalişti. „De data aceasta, greva generală a universitarilor a arătat cât de hotărâţi sunt. Acţiunea noastră a fost legală, în urma unui referendum desfăşurat de-a lungul mai multor luni, în care dintre cei 840 de membri pe care îi avem, 730 au fost de acord cu declanşarea protestelor, a grevei pentru o zi şi chiar a grevei pe termen nelimitat. Doar cadrele universitare ale Facultăţii de Drept şi Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor nu fac parte dintr-o uniune sindicală şi deci nu ştim dacă au desfăşurat cursuri sau au ales greva“, a precizat Nicu Bâzdoacă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Universitare din Universitatea din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

14 COMENTARII