15 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn bărbat ar fi abuzat-o sexual pe fiica sa minoră

Un bărbat ar fi abuzat-o sexual pe fiica sa minoră

Un bărbat de 34 de ani, Constantin Pahonţu, din Târgu Cărbuneşti, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că, vreme de un an, ar fi abuzat-o sexual pe fiica sa de nouă ani. Bărbatul este cercetat pentru viol şi incest.

Procurorii Parchetului Judeţean Gorj l-au prezentat pe bărbat tribunalului, care a hotărât să fie arestat preventiv pentru 29 de zile.
„Marţi, poliţiştii din Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că Constantin Pahonţu, de 34 de ani, din localitate, întreţine relaţii sexuale, de aproximativ un an, cu fiica sa minoră, de nouă ani, la domiciliul acestora, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra şi a-şi exprima voinţa. A fost constituită echipa operativă la nivelul Poliţiei Târgu Cărbuneşti, care sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a început cercetările. În urma probatoriului administrat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, suspectul a fost arestat şi este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de viol şi incest“, a spus Romina Dochian, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Gorj.

Elevă-model

Fata este elevă în clasa a III-a la Şcoala Generală „George Uscăţescu“ din Târgu Cărbuneşti. Marţi, fata i-a spus colegei sale că, de mai multă vreme, tatăl său o abuzează sexual. Colega minorei abuzate a povestit învăţătoarei, care, la rândul ei, a anunţat conducerea unităţii şcolare. Directorul şcolii a anunţat imediat poliţia. Conducerea şcolii a declarat că fata are calificative foarte bune, fiind unul dintre cei mai buni elevi din clasă.
„După ce învăţătoarea mi-a povestit ce aflase de la elevă, am anunţat imediat poliţia şi procuratura“, a spus directorul unităţii şcolare. Vecinii familiei Pahonţu s-au declarat oripilaţi de vestea îngrozitoare: „Nu mi-am imaginat că vecinul va fi în stare de aşa ceva. Fetiţa este cuminte şi foarte silitoare“.

Pahonţu susţine că este nevinovat

Adus la Parchet pentru a fi audiat, Constantin Pahonţu a declarat că este nevinovat. „Nu ştiu de ce m-au adus aici, nu am făcut nimic. Nu m-am atins de fiica mea. Sunt nevinovat. Eu îmi îngrijesc şi îmi cresc copilul, nu îmi bat joc de el“.
Potrivit anchetatorilor, la dosar sunt probe solide care indică faptul că Pahonţu şi-ar fi abuzat în mod repetat fiica de nouă ani.
„Nu a recunoscut că este vinovat la audieri, însă sunt suficiente probe la dosar pentru a susţine propunerea de arestare preventivă“, a spus procurorul Emil Moţa. Constantin Pahonţu este angajat al Schelei Petrom Ţicleni şi este divorţat de prima soţie, mama minorei. Femeia se află de mai multă vreme la muncă în Austria, fetiţa rămânând la tatăl său. Bărbatul profita de faptul că a doua soţie era la serviciu şi o abuza pe minoră. Potrivit anchetatorilor, Parhonţu îşi obliga fiica să se uite la filme porno. Minora va fi consiliată de un psiholog.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII