Cu ghebă scurtă, o haină albă din dimie cusută cu găitane, cu aţă neagră, şi pături, peste mijloc cu brâie late la care erau prinse pistoalele, cuţitele, hangerele sau iataganele, în picioare cu opinci, iar pe cap purtând căciulă din piele de miel. Aşa arătau haiducii Olteniei de odinioară.
La necaz sau bucurie, la gura sobei sau la o ulcică de vin, baladele şi cântecele cântate de popor cu dragoste îi reînviau pe acei nemuritori haiduci de odinioară. Povestea lor se creiona în versuri, care preamăreau vitejia, dar şi alinau sufletele pline de durere şi de dor de libertate, de dreptate.
Povestea unui haiduc
Poveşti ce răzbat din cântece, dar şi din pagini de istorie reînvie astăzi. Un Iancu Jianu, un Nicolae Abraş sau un Ghiţă Haiducul vin să spună istoria faptelor lor.
S-au ridicat la luptă din dorinţa de a înlătura nedreptatea socială, de a-i pedepsi pe cei „care săvârşeau samavolnicii de tot felul“, după cum menţiona în lucrarea sa, „Haiducia în Oltenia“, Constantin Câşlaru.
„În judeţul Romanaţi se afla un Iancu Jianu şi un Scarlat Fărcăşanu asupra cărora e mare bănuială că metaharisesc fapte ţărăneşti… având fiecare câte o ceată de oameni înarmaţi“.
Cu o ceată de numai trei haiduci, aşa a început lupta împotriva regimului fanariot Iancu Jianu, mărind-o apoi cu încă trei tovarăşi, ajungând la 12 şi apoi la 24 de oameni. Îi uneau idealurile comune. Şi deseori în momente de slăbiciune un îndem îi mobiliza pe haiducii săi: „Fraţii mei, pe viaţă şi pe moarte! Viclenie şi curaj! Nu faceţi să iasă decât strigăte, nu faceţi să curgă decât lacrimi, nici o picătură de sânge! Noi nu vom fura, noi vom împrumuta. Voi da chitanţă pe toate prăzile şi dijma celor nefericiţi, în speranţa unor zile mai bune“.
Sub protecţia unei funcţii destul de importante pe plan local, pentru un timp, Iancu Jianu a putut să-şi desfăşoare activităţile sale haiduceşti, după cum el însuşi spunea: „Îmi făcui o ceată de haiduci… eu ca zapciu aflam care din arendaşi avea bani. Mă duceam noaptea şi-i luam banii. A doua zi, îmi venea răspuns că la cutare sat s-a călcat cutare negustor de hoţi. Eu, ca zapciu, mă duceam şi cercetam şi înştiinţam pe ispravnic. Ci chipul acesta am haiducit un an“.
A părăsit însă postul de zapciu, dar nu a încetat să facă dreptate şi să aline suferinţa celor mai năpăstuiţi de soartă. A fost prins în cele din urmă, dar a scăpat, făptuind una dintre cele mai spectaculoase evadări din istoria haiduciei.
O evadare reuşită
Iancu Jianu povesteşte el însuşi acest episod memorabil: „Mă duseră şi mă băgară la ocnă. Fraţii mei, cei doi, alergară pe la mai mulţi boieri ca să mă scape, dar în zadar. Cămăraşii îmi orânduiră pe arnăuţi, care şedeau cu mine, şi-mi deteră o odaie, unde mă culcam, şi un arnăut dormea la dreapta mea şi un altul la stânga, de mă păzea.
Începură apoi cămăraşii să mă cheme la masă la ei… Toţi îmi luară credinţa.
În seara de Lăsata Secului, petrecurăm bând şi mâncând, până la noapte. Eu mă făceam că beam, dar mă păzeam. Mă sculam de la masă, luam bucate şi vin şi mă duceam de dădeam arnăuţilor, încât arnăuţii se îmbătară.
Plecarăm dar să ne culcăm. Venii în odaie, făcându-mă că mă simt beat. Mă trântii în pat îmbrăcat… şi mă făcui că am adormit. Arnăuţii se culcară şi ei şi odată adormiră. Toţi în curtea ocnei dormeau.
Mă sculai şi-mi alesei o pereche de pistoale de-ale arnăuţilor… şi-mi pusei pistoalele la brâu şi iataganul. Îmi luai şi o puşcă şi câteva testele de fişicuri şi le pusei în buzunare… Ieşii din casă în curte şi apucai drumul pe jos spre ţara mea!“.
După evadare, Iancu Jianu a revenit în Romanaţi şi a organizat două cete de oameni cu care a atacat ocna, eliberând pe toţi haiducii întemniţaţi.
Povestea vieţii şi a actelor lor de vitejie nu a murit. Ei trăiesc în versurile baladelor create de popor, un popor care şi-a iubit şi respectat haiducii, transformându-i în nemuritori.
Un comandir vestit
Revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821 a reunit întocmai ca un fluviu care-şi strânge apele din râuri şi pârâuri, pe teritoriul Olteniei, întreaga mişcare haiducească din Ţările Române şi din sudul Dunării. Cei mai vestiţi haiduci ai timpului s-au pus cu cetele lor la ordinul vestitului comandir.
