13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalColegii de partid îl susţin pe edilul-şef cu opinii personale

Colegii de partid îl susţin pe edilul-şef cu opinii personale

Colegii de partid ai lui Antonie Solomon din filiala doljeană a PD-L şi-au declarat susţinerea pentru cauza primarului Craiovei, dar au evitat să spună care este punctul de vedere al partidului, rezervându-şi dreptul de a-şi exprima doar opiniile personale. Un punct de vedere al PD-L a fost promis de prim-vicepreşedintele Marian Jean Marinescu. Acesta a explicat că „deocamdată, nu putem să ne exprimăm o opinie. Nu ne-am întâlnit toţi, dar cred că în zilele următoare ne vom vedea şi vom purta o discuţie în cadrul partidului, urmând ca după aceea să putem exprima punctul nostru de vedere“.
Deputatul Constantin Dascălu a declarat că nu se poate dezice de unul dintre colegii săi de partid doar pentru că Solomon are acum un necaz. „Este colegul nostru, a făcut lucruri bune pentru Craiova. Are un necaz acum, iar eu, ca persoană, sunt alături de orice om care are un necaz. Este punctul meu de vedere, nu este cel al partidului din care fac parte. Eu sper să nu ajungă la un necaz şi mai mare şi să sperăm că va dovedi că nu a făcut lucrurile de care este acuzat. Nu mă pot disocia de acest om cu care am lucrat împreună şi care a făcut multe lucruri bune pentru Craiova“, a spus Dascălu.
Mihai Surpăţeanu, colegul acestuia de Cameră, s-a declarat nemulţumit de modul în care a apărut în presă cazul primarului Solomon, considerând că procurorii ar fi trebuit să procedeze în aşa fel încât să nu cauzeze prejudicii de imagine Craiovei şi lui Antonie Solomon. „Deja am făcut o declaraţie politică pentru parlament. Fără a ne amesteca în treburile justiţiei, am solicitat în declaraţia mea să mi se precizeze care sunt condiţiile în care un cetăţean care este cercetat pentru lămurirea unei cauze este expus publicului în cătuşe. Să tratezi o persoană publică sau nepublică în felul acesta, ca un criminal, prejudiciul de imagine este uriaş. Să ne spună în ce condiţii se procedează în acest fel. Ce poate să spele o asemenea imagine, care este distrugătoare pentru cariera unui om? M-a revoltat, şi nu doar pe mine, modul acesta de a fi prezentat publicului, care a adus jignire şi umilinţă nu doar primarului Solomon, dar şi locuitorilor Craiovei“, a spus Mihai Surpăţeanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

21 COMENTARII