Nu este ca şi cum aş fi avut vreodată îndoiala că dragostea adevărată există şi poate dura o veşnicie… Am cel puţin o dovadă în acest sens. Deseori mă gândesc la bunicii mei, cei care m-au crescut. Aveam şapte-opt ani şi ţin minte câteva dovezi de iubire dintre ei, care îmi par mai mult decât concludente, judecându-le acum, la maturitate.
Îmi amintesc de o iarnă grea, când bunicul era internat într-un spital, situat la vreo sută de kilometri de satul în care locuia, şi de unde a fugit, în pijama, în miez de noapte, pentru a veni acasă, la bunica. De ce? „Pentru că nu pot sta departe de tine, ţintuit într-un pat de spital!“ au fost cuvintele lui.
Şi erau doi bătrânei pe la vreo 60 de ani, pe care îi puteai considera nişte oameni sătui de viaţa împreună. După perioada pe care am petrecut-o alături de ei, mai rar mi-a fost dat să văd dovezi de dragoste atât de reale. De-a lungul timpului, am cunoscut multe cupluri a căror dragoste s-a erodat în timp sau s-a transformat în pură obişnuinţă.
Potrivit publicaţiei britanice Sunday Times, cercetătorii de la Universitatea „Stony Brook“ din New York au descoperit că există cupluri care au aceleaşi reacţii ca şi cei care sunt „proaspăt“ îndrăgostiţi, chiar şi după 20 de ani petrecuţi împreună.
Această concluzie anulează studii anterioare, care emiteau ipoteza potrivit căreia emoţiile, acei „fluturi în stomac“, încep să îşi piardă din intensitate după 15 luni de relaţie amoroasă şi dispar de tot după zece ani. 10% dintre participanţii la noul studiu, trecuţi de prima tinereţe, au avut aceleaşi reacţii la vederea fotografiei cu partenerul/partenera ca şi cuplurile aflate la început de relaţie.
Îndrăgostiţi în timp
„M-am îndrăgostit! Mă simt ca la 18 ani!“ este o replică pe care o aud foarte des de la persoane care sunt cu mult trecute de vârsta majoratului. Dar oare putem avea 18 ani toată viaţa? Am realizat un mic sondaj şi iată ce am aflat.
„Când eram copil, credeam în marea dragoste, unica, singura şi irepetabila, aceea care va dăinui veşnic. Eram convinsă atunci că dragostea este cea care îi uneşte pe El şi pe Ea şi că nimic altceva nu contează. Am crescut de atunci şi, deşi cred în continuare în marea dragoste, nu (mai) cred că ea este cea care reuşeşte să ţină doi oameni împreună, de-a lungul unei vieţi întregi. Cel puţin, nu «îndrăgosteala» aceea a primelor întâlniri – fluturii din stomac, genunchii înmuiaţi, bucuria nestăpânită atunci când el te ţine de mână pe stradă, primul sărut… Respectul, comunicarea, înţelegerea, sentimentul de siguranţă, bucuria de a-l cunoaşte pe cel de lângă tine atât de bine, aşa cum nu îl ştie nimeni, capacitatea de a aduce ceva nou în cuplu, chiar şi obişnuinţa, de ce nu, alături de multe alte aspecte, îi ajută pe parteneri să rămână îndrăgostiţi unul de celălalt. Într-un sens pe care cei doi îl învaţă cu fiecare moment pe care îl petrec împreună şi care se transformă mereu şi mereu. Dacă nu ar fi aşa, nu aş mai zâmbi la vederea unor bătrânei, El şi Ea, care se ţin cu afecţiune de mână şi se privesc cu drag, în timp ce se plimbă, liniştiţi, prin parc“, spune Ioana, de 28 de ani.
Ultima treaptă – aşezarea
„Pot spune specialiştii americani ce doresc, eu unul nu cred, cel puţin nu până nu «văd». Nici una dintre relaţiile mele de până acum nu a durat mai mult de doi ani, în ciuda faptului că aproape de fiecare dată am fost îndrăgostit şi implicat până la capăt. Relaţiile ajungeau la final tocmai pentru că eu nu mai simţeam mare lucru pentru parteneră. Consider că, în funcţie de momentul vieţii şi de aşteptările tale de la viitor, poţi decide dacă dragostea ta să dureze o viaţă.
Consider că există nişte trepte într-o relaţie, primele trepte situându-se în adolescenţa noastră, când ne place joaca. La maturitate, odată ce un om ia decizia de a-şi petrece restul vieţii alături de alt om, poate considera că se află aproape de vârful piramidei, unde se poate aşeza. Este ştiut că legăturile sinaptice de la nivelul scoarţei cerebrale se pot modifica de-a lungul vieţii în preajma unor stimuli «insistenţi». Faptul că un om care-şi cunoaşte partenerul de 20 de ani are aceleaşi emoţii, legate de el, ca în primele zile, nu face, pentru mine, decât să se înscrie în clasica expresie «a doua natur㻓, e de părere Alex, de 24 de ani.
Alina, de 22 de ani, recunoaşte: „Numărându-mă printre romantice, cred şi vreau să cred că dragostea poate dura o viaţă întreagă. Dacă persoana este potrivită şi dacă nu uităm de «ingredientele» necesare unei relaţii frumoase: respect, dăruire, încredere, atunci este posibil să existe multe cupluri care demonstrează asta“.
După fluturii din stomac, veşnicia dragostei
„Deşi admit că, în diferite momente ale vieţii, poţi întâlni persoane de sex opus care să-ţi atragă atenţia, de care să ajungi să fii fascinată, ştiu că există un sentiment mai puternic decât acest «crush». Există un sentiment cald, în care se amestecă încrederea în acea persoană, nevoia şi speranţa să-i meargă bine, cu recunoştinţa şi respectul – sentiment pe care îl numesc dragoste! Şi mai admit că poţi iubi pe cineva fără să mai fii cu acea persoană. E posibil ca acest sentiment să dureze toată viaţa. Ceea ce este sigur, însă, e puterea de a iubi; cred că la asta se referea şi Maitreyi Devi când spunea că «dragostea nu moare niciodat㻓. Concluzia mea: e mai sigură disponibilitatea sufletului pentru a iubi decât consecvenţa lui faţă de o persoană“, remarcă Gloria, de 28 de ani.
Mai tânără cu cinci ani, Mihaela concluzionează: „Eu sper ca dragostea să fie veşnică. Dar, dacă revin cu picioarele pe pământ, trebuie să fiu sinceră şi să spun că, de-a lungul anilor, nu cred că mai întâlnim dragostea aşa cum era ea în primele luni de la începutul relaţiei. Acei «fluturi în stomac» dispar în ceva timp. Dar se instalează un tip de dragoste mai «aşezată», mai raţională. Aceasta din urmă cred că poate fi veşnică“.
