16.8 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGuvernul i-a desfiinţat pe şefii deconcentratelor

Guvernul i-a desfiinţat pe şefii deconcentratelor

Guvernul şi-a creat cadrul legal pentru a curăţa deconcentratele de directorii pesedişti. Executivul a abrogat marţi celebra Ordonanţă nr. 37/2009, prin care şefii deconcentratelor erau numiţi politic, pe bază de proiect, şi a pus în locul ei altă Ordonanţă, 105, care îi dă mână liberă să schimbe pe cine cu cine vrea. Pedeliştii s-au mişcat extrem de repede, devansând o decizie de ieri a Curţii Constituţionale care declara neconstituţională legea prin care a fost aprobată Ordonanţa nr. 37. Curtea a motivat că legea a încălcat normele privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă, mai exact, cele referitoare la domeniile în care pot fi date astfel de acte. Noul act normativ al guvernului modifică pe ici, pe colo, dar în punctele esenţiale mai multe legi. Cel mai important aspect este modul în care vor fi schimbaţi directorii deconcentratelor, împrăştiaţi în prezent prin concedii de odihnă sau medicale pentru a se pune la adăpost de tăvălugul schimbărilor.  
Ordonanţa 105, care era o necunoscută ieri pentru şefii administraţiei locale, stabileşte că „funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi adjuncţii acestora sunt şi rămân desfiinţate sau, după caz, se desfiinţează“. În locul lor, guvernul poate numi un funcţionar sau orice persoană care trebuie să aibă mai multe calităţi medii, cum ar fi studiile universitare cu licenţă sau să fie sănătos. Noii directori vor fi tot personal contractual în condiţiile prevăzute de fosta Ordonanţă 37, din care guvernul a copiat masiv.
Pentru ca noua ordonanţă să nu se bată cap în cap cu Legea privind Statutul Funcţionarului Public, aşa cum era cazul cu Ordonanţa 37, guvernul a modificat o literă din alineatul articolului 13 din Legea nr. 188/1999, prin care directorii şi adjuncţii serviciilor deconcentrate au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici de conducere. În felul acesta, ministerele în subordinea cărora se află deconcentratele vor putea delega chiar şi funcţionari simpli pentru a conduce aceste servicii. Guvernul şi-a creat pârghii şi pentru numirea funcţionarilor în funcţii de subprefect sau prefect prin detaşare. „În mod excepţional, detaşarea se poate dispune şi pe o funcţie publică din categoria înalţilor funcţionari publici“, se arată în articolul 89, completat din Legea nr. 188/1998.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII