Cu o distribuţie alcătuită majoritar din tineri de la Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova, pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier“ a reuşit să smulgă un premiu important în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo.
Sunt patru dintre protagoniştii peliculei premiate la Sarajevo, deţinuţi în cadrul Penitenciarului de Tineri şi Minori Craiova. I-am întâlnit într-o zi obişnuită. Ştefan Iacob, de 20 de ani, unul dintre „actori“, îşi îndeplinea obligaţiile. A fost închis pentru omor, dar, dat fiind faptul că s-a comportat cum trebuie, astăzi se poate bucura de un statut mai bun. Are mai multă libertate de mişcare faţă de colegii săi. Şi-a câştigat singur dreptul. La fel şi pe cel de a fi protagonistul unei pelicule apreciate la nivel internaţional. S-a bucurat teribil când cei din echipa de producţie împreună cu regizorul l-au selectat dintre cei 100 de colegi care se înscriseseră la cursurile de actorie. Şi, mai apoi, când din 100 au rămas doar 80, şi pe urmă 40, în urma selecţiilor, şi când printre cei zece protagonişti s-a numărat şi el, bucuria a fost deplină.
Cursurile de actorie, filmarea propriu-zisă l-au impresionat, făcându-l astăzi să declare: „A fost o şansă unică, pe care dacă eram afară cu siguranţă nu o puteam întâlni“.
Acestea au fost cuvintele pe care, grăbit, Ştefan le-a rostit la plecare, cu un regret, dar în acelaşi timp şi cu o bucurie în glas.
Azi deţinut, mâine actor
După câteva minute, alţi trei tineri au intrat în încăpere: Alexandru Şomlea, de 19 ani, Petre Nicolae, de 20 de ani, şi Janir Izdrăilă, de 20 de ani, fiecare purtând pe umeri stigmatul unei fapte care l-a adus în spatele gratiilor: crimă, ultraj şi vătămare corporală. Ştiau de întâlnirea noastră, aşa că avuseseră grijă să nu se prezinte în orice ţinută. Erau pregătiţi, deloc emoţionaţi, foarte naturali, cu o stare de spirit pe care nu au pierdut-o nici pe platourile de filmare ale peliculei. Nici nu ar fi putut fi altfel, căci şi acolo, ca şi aici, în spatele porţilor masive, şi-au jucat propriul rol. Janir era unul dintre cei mai bine văzuţi şi respectaţi deţinuţi, Alexandru era opusul său, băiatul muncitor, retras, care nu urmărea decât reducerea pedepsei printr-un comportament cât mai bun, iar Petre Nicolae, zis Guţă, „avocatul grupului“ sau mai bine zis terapeutul, care prin muzica sa schimba situaţii.
Experienţa primului film din viaţa lor, a primelor cursuri de actorie, şi a primului rol i-a marcat, i-a făcut să viseze, că, poate, într-o bună zi, dincolo de acele imense porţi, în dulcea libertate, vor mai avea o şansă. Poteca deschisă de regizorul Florin Şerban se va transforma într-un drum adevărat al artei cinematografice.
Talentul nu le lipseşte, după cum mărturisea regizorul peliculei. „Am descoperit nişte băieţi foarte buni în ale actoriei. Chiar dacă a fost destul de greu să le câştig încrederea, când am ajuns să ne cunoaştem şi am devenit apropiaţi, lucrurile au mers excelent. Doi dintre băieţi, unul de la Penitenciarul din Craiova şi altul de la Tichileşti, au calităţi deosebite, iar pentru unul dintre ei voi scrie un scenariu“. Dorinţa şi speranţa s-au aprins în sufletele lor, vor aştepta cursul destinului care este deja scris.
