21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjUn gorjean încasează un ajutor de şomaj de 1.808 lei pe lună

Un gorjean încasează un ajutor de şomaj de 1.808 lei pe lună

Un gorjean care a lucrat în sistemul bancar primeşte lunar un ajutor de şomaj de 1.808 lei pe lună, cu mult mai mult decât numeroşi conjudeţeni ai săi, care sunt nevoiţi să muncească în condiţii grele şi uneori să aştepte cu săptămânile după leafă.  

Un bărbat din Târgu Jiu, care a lucrat la o bancă din municipiu, primeşte cel mai mare ajutor de şomaj din judeţul Gorj. După ce a rămas fără slujbă, târgujianul a decis să nu mai activeze în câmpul muncii şi să beneficieze de ajutorul de şomaj. Fostul salariat încasează lunar suma de 1.808 lei, bani pe care nu îi primesc mulţi dintre conjudeţenii săi care încă au un loc de muncă. „Ştim că a lucrat la o bancă şi a avut o funcţie importantă acolo. A încercat ceva pe la o firmă privată, însă, în cele din urmă, a decis să devină şomer şi să beneficieze de indemnizaţia acordată de stat. Aceasta este de 75% din salariul minim pe economie, la care se adaugă sporuri şi un procent între 3 şi 10%, în funcţie de stagiul de cotizare. La un stagiu de cotizare de 20 de ani, beneficiarul primeşte un procent de 10%. Ştim că a plecat amiabil de la bancă, de aici şi acest ajutor de şomaj. În general, în Gorj, ajutorul de şomaj este între 400 şi 600 de lei“, a declarat Ana Maria Niculescu, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj.

Nu e zi fără concedieri

Ana Maria Niculescu a declarat că nu trece nici o zi fără ca o firmă din judeţ să nu disponibilizeze salariaţi. Toate sunt concedieri individuale, care le dau de lucru salariaţilor din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În prezent, în judeţul Gorj sunt înregistraţi 13.158 de şomeri. Doar 7.171 dintre aceştia beneficiază de indemnizaţia de şomaj, restul aflându-se în căutarea unui loc de muncă. „Înregistrăm o rată a şomajului de 8,9%, fiind pe locul al optulea pe ţară. Şomajul este în creştere de la începutul acestui an. De exemplu, în luna ianuarie, rata şomajului în Gorj era de 7,4%. Din păcate, în luna octombrie vor avea un plus de o mie de persoane provenite din concedieri colective. Este vorba de 600 de disponibilizări la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, iar restul vor fi la Complexul Energetic Turceni şi Complexul Energetic Rovinari“, a precizat purtătoarea de cuvânt a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII