Un boschetar craiovean de numai 14 ani l-a bătut până la moarte pe altul de 30 de ani, pe motiv că nu l-a respectat şi nu s-a recunoscut învins la skandenberg.
Poliţiştii doljeni de la Serviciul de Investigaţii Criminale au făcut sâmbătă dimineaţă o descoperire macabră. Cadavrul unui bărbat, parţial mâncat de câini, zăcea printre gunoaie în zona castelului de apă din cartierul craiovean Lăpuş. În urma autopsiei, s-a stabilit că moartea a survenit ca urmare a leziunilor multiple produse prin agresiune cu un corp dur. Victima prezenta cel puţin şapte lovituri în cap, avea mâna stângă fracturată, mai multe coaste frânte, iar ficatul i se rupsese din cauza loviturilor repetate, fapt care a dus până la urmă la deces.
Iniţial înregistrat drept boschetar cu identitate necunoscută, persoana decedată a fost apoi identificată cu ajutorul amprentelor, figurând în baza de date a poliţiei printre cei care trecuseră prin spatele gratiilor. Era vorba despre craioveanul Florea Şişman, de 30 de ani.
Cazare şi masă asigurate
Poliţia a început o investigaţie în acest caz, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Primul audiat a fost alt om al străzii – Gheorghe Z., de 14 ani – cel care a găsit cadavrul şi a ajutat la identificarea lui. Au fost apoi chestionaţi şi alţi boschetari din zonă, ocazie cu care anchetatorii au aflat că minorul era ultimul care a fost văzut împreună cu decedatul, ba chiar se şi lăudase că îl bătuse pe bărbatul de 30 de ani. După ce criminaliştii i-au găsit pe haine urme de sânge, adolescentul a recunoscut că el era autorul omorului. Îşi cunoscuse victima cu doar o zi înainte şi o ucisese „pentru că nu m-a respectat“, a declarat ulterior în faţa anchetatorilor.
Luni, Tribunalul Dolj a emis pe numele minorului un mandat de arestare pentru 15 zile, la solicitarea procurorului-anchetator. Adolescentul i-a explicat judecătorului, cu ocazia audierii, că l-a omorât pe Florea Şişman pentru că nu l-a respectat şi nu s-a recunoscut învins la skandenberg de mai tânărul său companion.
Gheorghe Z., de 14 ani, provine dintr-o familie dezmembrată. A copilărit la bunicii săi din Bechet, dar acum patru ani a fugit de acasă. A ajuns în Craiova, dar nu s-a dus la mama lui, recăsătorită în municipiu, ci a preferat să trăiască pe străzi, dormind şi mâncând pe unde apuca.
Aflat acum în arest preventiv, el n-a făcut recurs împotriva mandatului emis de judecători.