O nouă plimbare prin Craiova de azi, cu gândul la istoria fascinantă a unor locuri sacre, te transpune în altă lume. Biserica „Sfântul Dumitru“ şi a ei poveste, Casa Băniei cu farmecul ei, vechiul locaş al Şcolii Centrale din Craiova, o imagine de demult care trăieşte şi astăzi graţie pânzei lui Theodor Aman, toate aceste locuri stau mărturie unei epoci de mult apuse, dar pline de farmec.
O Craiovă cu edificii impunătoare, meşteri care executau lucrări alese, punându-şi amprenta gustului lor cultivat şi rafinat, i se poate înfăţişa călătorului pe străzile de azi. Lăsând la o parte grijile cotidiene şi privind dincolo de frumuseţea unei clădiri, poţi pătrunde în alt timp, într-o altă lume. Paşii pornesc uşor şi în faţa ochilor ţi se arată Biserica „Sfântul Dumitru“. Aşezat pe o bancă, îţi începi călătoria imaginară, ajutat de pagini vechi de carte, care ascund printre rânduri povestea locului. Se spune că acest impresionant locaş de cult ar aparţine unor vechi timpuri. „Ion Heliade Rădulescu a apreciat: «Cetatea Craiovei şi Biserica Băneasa (căci acesta pare să-i fie numele) sunt nodul ce nu lasă să se rupă firul historiei». Paul de Alep o consideră a fi în întregime opera lui Matei Basarab. Epitetul de «Băneasa», ce i s-a dat edificiului, duce la presupunerea că a existat o biserică mai veche, poate chiar din timpul lui Barbu Craiovescul. De altfel, însăşi pisania din 1652 («ziditu-s’au această biserică şi s-au făcut din temelie de iznovu») ilustrează faptul că Matei Basarab a restaurat o clădire mai veche, ajunsă în stare de ruină totală, încât a refăcut-o din temelie. Timpul şi oamenii aduc schimbări bisericii: Constantin Brâncoveanu îi reface chenarele ferestrelor în stilul care-i poartă numele; Constantin Obedeanu o restaurează în 1723, iar boierii Argetoieni, în 1774“, se menţionează în capitolul Monumente de istorie, arhitectură şi artă plastică din „Istoria Craiovei“.
Şi povestea locului merge mai departe. Din cauza cutremurului din 1840, biserica s-a deteriorat şi a fost închisă până în 1889, când au început lucrările de restaurare sub conducerea arhitectului Andre Lecomte de Nouy, care a ridicat din temelii actuala construcţie, fără a respecta stilul celei vechi. De întâia construcţie mai amintesc pisania şi un medalion-frescă reprezentând pe Sfântul Dumitru, care se află expus la Muzeul Olteniei.
Alt paragraf citit şi altă poveste a locului ne devine cunoscută. Locul de închinăciune era în secolul al XVIII-lea o şcoală de cult, „cu un dascăl românesc pentru învăţătura celor străini şi a copiilor săraci care rămân fără părinţi şi nu are cine le purta de grijă“. Locul a atras dintotdeauna, străini de peste mări şi ţări călcându-i pargul în căutarea unor frumuseţi rare. Lancelot a vizitat biserica în 1821 şi a schiţat-o în peniţă, lăsând posterităţii un preţios document.
Ca o dovadă a vieţii lungi pe aceste meleaguri minunate este şi un vas bizantin din secolul al IX-lea, găsit, se pare, în vechea biserică.
O călătorie interesantă
Paginile cărţii se închid, pentru ca ochii să descopere altă construcţie vecină, Casa Băniei, bijuterie a Craiovei. Un loc fascinant, plin de istorie. Un gând şoptit dezvăluie un amănunt important: „Pe terasa Casei Băniei s-au găsit fragmente ceramice neolitice importante, care proiectează existenţa unei aşezări în îndepărtate milenii“. Pereţii acestei clădiri par să fi văzut şi auzit multe. Ne-am fi dorit să ne poată vorbi acum şi să ne spună poveşti fascinante, despre adunările Divanului Craiovei, despre lucrurile consumate în timpul ocupaţiei austriece, căci aici a fost, se pare, reşedinţa administraţiei stăpânitorilor. Aceiaşi pereţi ne-ar putea povesti de vremurile în care ei adăposteau cartierul lui Murtaza Paşa (1737-1739) sau de vremurile în care aici era localul primei şcoli din Craiova (1750). Şi pentru că acest har nu le-a fost dat, ne mulţumim să admirăm frumuseţea locului şi să lăsăm imaginaţia să zburde. Părăsim băncuţa şi mergem să descoperim alte poveşti ale altor locuri, la fel de interesante.
Am merge, probabil, la un han din lumea de ieri, poate că la Hanul Hurez. „Frumosul han putea găzdui care şi chervane, având şi baie pentru călătorii în trecere sau locuitorii oraşului… Fiind, în acelaşi timp, singura fortificaţie a Craiovei, cu ziduri înalte de zece metri, a fost folosit în acest scop de administraţia austriacă între 1718-1739. Interiorul era rânduit în trei curţi, cea mai dinăuntru fiind rezervată pentru camerele unde găzduia domnitorul când venea la Craiova; a doua curte adăpostea prăvăliile (bolţile şi locuinţele negustorilor), iar la mijloc se aflau bursa şi vama; a treia, cea exterioară, servea drept han pentru oamenii de rând şi tot aici erau şi grajdurile“, se notează în lucrarea „Istoria Craiovei“. Timpul însă a trecut, luând cu el mare parte din ceea ce amintea de mijlocul vechiului târg al Craiovei. Două desene ale lui Barbu Iscovescu întregesc astăzi imaginea locului.
Locuri în care s-a scris istoria
Şi pentru că la han porţile au fost închise de timp, mergem mai departe. Ne oprim în faţa Colegiului Naţional „Elena Cuza“. O clădire impresionantă şi astăzi… Încercăm să o comparăm cu imaginea zugrăvită de Theodor Aman şi începem să descoperim iar semnele nemiloase ale timpului care trece şi nu se mai opreşte… Vechiul locaş al Şcolii Centrale din Craiova, unde oltenii de ieri s-au prins în Hora Unirii, a rămas să trăiască pe pânza de pictură. Construcţia şcolii de ieri a început, spun rândurile negre lăsate pe foaia albă, în vara anului 1835. În 1837, clădirea era ridicată. Avea chiar şi o clopotniţă. Cutremurul din 1838 a dărâmat însă turnul şcolii, împreună cu stâlpii ce-l susţineau şi, odată cu el, şi ceasornicul mare care dispunea la acea vreme de un meşter ceasornicar special angajat pentru a-l îngriji. Lucrările pentru terminarea construcţiilor locului au fost reluate însă în 1839 şi terminate în 1842. Clădirea însă s-a degradat, astfel că între 1893-1895 a fost construit actualul edificiu al liceului, în stilul academismului francez, de către arhitectul Toma Dobrescu. Culoarele interesante, cele două rotonde, sala de bibliotecă decorată de pictorul Francisc Tribalski au fascinat atunci pe cei care-i treceau pragul şi continuă să atragă atenţia şi celor mai nepăsători contemporani.
Altă bancă ne primeşte generoasă. Ne oprim pentru a răsfoi alt manuscris care fusese strecurat sub braţ. Paginile sunt date de vânt şi ochii cad pe altă pagină: „Dintre edificiile ridicate la Craiova în perioada cuprinsă între începutul secolului al XX-lea şi anul intrării României în primul război mondial, amintim pe cele mai importante: Palatul Dinu Mihail, Hotelul şi restaurantul Minerva, Casa Zamfirescu, negustor la care lucrase Constantin Brâncuşi, pe strada Mitropolit Firmilian nr. 2“…, dar acestea sunt alte poveşti care vor ocupa alt spaţiu într-o foaie de ziar.
