Libertatea sufletului sau prizonierii minţii?

Nu întâmplător am ales azi să vă vorbesc despre libertate… zilele acestea am citit o carte despre împlinirea personală, care începe cu însemnările unuia dintre suprevieţuitorii de la Auschwitz. Tocmai când mă gândeam la libertate… Cuvintele acestui deţinut din închisorile lui Hitler sunt mărtuire a faptului că alegerea vine din interior… că libertatea e în noi… că viaţa însăşi pulsează după cum sufletul nostru îşi doreşte… să înflorească în iubire sau să plângă în tristeţe…
Vreau să fim cu toţii părtaşii acestor rânduri şi să încercăm, măcar pentru câteva minute, să reflectăm la înţelesul lor: „Cei care au trăit în lagărele de concentrare îşi amintesc şi acum de oamenii care treceau printre barăci, oferind alinare şi dăruind altora ultima îmbucătură de pâine. Poate că au fost puţini la număr; dar ei sunt dovada vie a faptului că omului îi poţi lua orice, în afară de un singur lucru: suprema libertate umană – dreptul de a-ţi alege propriul drum, pe care să mergi până la capăt.
Şi poţi întotdeauna să faci alegerile pe care le vrei. Fiecare zi, fiecare oră îţi oferă şansa să iei o decizie – o decizie ce va determina dacă te vei supune sau nu forţelor care ameninţă să-ţi răpească sufletul, personalitatea, libertatea lăuntrică; dacă vei deveni sau nu marioneta circumstanţelor, renunţând la libertate şi demnitate pentru a îmbrăca straiele deţinutului tipic.
… indiferent de condiţiile în care ne era dat să trăim, lipsa somnului, mâncarea insuficientă şi nenumărate modalităţi de exercitare a torturii, ce-şi lăsau puternic amprenta asupra minţii umane, determinându-i pe deţinuţi să reacţioneze într-un anumit fel, a devenit un lucru evident faptul că – în final – personalitatea pe care şi-o modela prizonierul era rezultatul unei decizii lăuntrice, nu doar al influenţelor malefice din lagăr. Aşadar, chiar şi în anumite circumstanţe înfiorătoare, omul poate să decidă drumul pe care vrea să meargă – atât mental, cât şi spiritual“, doctor Viktor E. Frankl.
Nu ştiu câţi dintre noi au fost vreodată închişi într-un astfel de spaţiu, fără a avea certitudinea că vor revedea măcar pentru o clipă răsăritul soarelui, însă ar fi interesant să ne gândim în ce măsură suntem sau nu prizonierii propriilor noastre decizii, gânduri, sentimente… dacă nu cumva ne lăsăm ferecaţi într-o mare de dezamăgire, încătuşaţi, imobilizaţi de un sentiment de neputinţă, care ne împiedică să facem ceea ce ne dorim sau să fim noi înşine, autentici, fără măşti sau blazoane, doar noi…
Închisoare, frig şi foamete pot fi în noi înşine… în sufletul căruia uneori poate nu îi acordăm libertatea necesară să fie el… să se bucure şi să trăiască după bunul-plac… la fel cum în noi pot fi doar iubire şi lumină, credinţă şi recunoştinţă… NOI alegem în fiecare secundă ce aducem în univers – bucurie sau tristeţe? Iubire sau indiferenţă? Curaj sau neîncredere? Noi scriem scenariul vieţii şi construim traiectoria după care viaţa noastră va urma cursul.
Mă întreb ce simţiţi acum. Sunteţi gata să reflectaţi la adevărurile sufletului dumneavoastră? Încotro vă ghidaţi viaţa? Aveţi aripile deschise şi zburaţi fără teamă spre noi universuri? Sau sunteţi întemniţaţi şi nu vă daţi voie să vedeţi razele soarelui, care v-ar mângâia cu drag? Sunteţi liberi… sau nu? După ce vă răspundeţi, decizia vă aparţine…