28.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA crescut numărul mamelor singure

A crescut numărul mamelor singure

Potrivit reprezentanţilor autorităţilor locale din Gorj, în ultimele luni a crescut numărul mamelor singure care au nevoie de ajutor. Sărăcia, mediul familial necorespunzător, nivelul de educaţie sunt doar câteva dintre cauzele care au dus la apariţia acestui fenomen.

Numărul mamelor care sunt nevoite să-şi crească singure copiii a crescut îngrijorător. Potrivit lui Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului Maternal din Târgu Jiu, în luna mai, în centru sunt nouă mame şi nouă copii minori. Pentru că nu au condiţii să-şi crească singure copiii, din ce în ce mai multe femei apelează la Centrul Maternal din Târgu Jiu. Aici pot sta internate chiar şi un an.
„Scopul nostru, în momentul în care o mamă vine şi se internează la noi, este de a o integra în familie. Facem tot posibilul ca familia să o primească, să o ajute pe mamă. Încercăm să îi facem pe taţi să-şi recunoască nou-născuţii“, a afirmat Gheorghe Milosteanu.
De la începutul anului şi până în prezent, 16 mame au beneficiat de serviciile centrului, pentru multe dintre ele găsindu-se soluţia reintegrării în familie. De asemenea, a crescut numărul mamelor minore, care dau naştere unor copii în urma unor relaţii de concubinaj cu bărbaţi majori. Mulţi dintre micuţii proveniţi dintr-o astfel de relaţie riscă să ajungă în centrele de plasament sau sunt crescuţi de bunici.

Mamele singure, mai multe în mediul rural

„Mioara“ are 24 de ani şi de la zece ani a rămas orfană de mamă. Crescută de tatăl său, alături de doi fraţi, fata nu a reuşit să absolve decât opt clase, cu toate că şi-ar fi dorit să facă şi liceul. La 20 de ani, „Mioara“ a cunoscut dragostea, despre care credea că va dura tot restul vieţii. La patru ani de la începutul relaţiei, fata a aflat cu stupoare că bărbatul are altă iubită. Supărată, „Mioara“ l-a părăsit, dar, la scurtă vreme, a aflat că este însărcinată în cinci luni. Fostul iubit nu a mai vrut să ştie de ea sau de copilul pe care-l purta în pântec. „Mioara“ a născut o fetiţă şi a fost nevoită să apeleze la Centrul Maternal din Târgu Jiu. „Tatăl său nu a vrut să o lase să stea cu el şi cu ceilalţi fraţi, aşa că, ajutată de patroana la firma căreia fusese angajată, fata a venit la noi. Are o fetiţă de aproximativ două luni. Este îngrijorător numărul mamelor singure, care trebuie să-şi crească micuţii fără ajutor din partea taţilor“, a spus Gheorghe Milosteanu.
Potrivit sociologilor, multe femei din mediul rural trăiesc în relaţii de concubinaj şi, la apariţia unei sarcini, tatăl nu recunoaşte paternitatea. Din lipsă de educaţie, femeile nu se protejează.

Tinerele de la oraş merg la cabinetul de planning

Centrul de Planning Familial este locul unde tinerele pot să ceară informaţii, aici li se oferă şi contraceptive la preţ promoţional sau chiar gratuit, dacă fac dovada că nu au venituri. La Târgu Jiu, potrivit medicului Viorela Flitan, de la cabinetul de Planning Familial, segmentul preponderent de femei care se adresează cabinetului este cuprins între 16 şi 25 de ani.
„Elevele şi studentele cer informaţii despre metodele de contracepţie. Nu doresc un copil până nu-şi finalizează studiile. În perioada vacanţelor, cabinetul este foarte aglomerat. Vin fete şi de 16 ani. Când este sărbătoare sau vacanţă, e puhoi de lume. Cred că a zecea parte din consultaţiile noastre sunt pentru adolescentele sub 18 ani. Avem 40-50 de paciente pe zi, două-trei dintre acestea fiind noi“, a declarat dr. Viorela Flitan. Aceasta a mai spus că tinerele care îşi încep viaţa sexuală sunt neinformate. „Cum se fac orele de religie, aşa ar trebui să se facă şi cele de educaţie sexuală. Tinerele nu au prea multe cunoştinţe în domeniu“, a spus doctoriţa. „Se fac periodic campanii de contracepţie, iar în cadrul orelor de educaţie sanitară, materie opţională la majoritatea şcolilor, se discută despre contracepţie“, a afirmat inspectorul şcolar adjunct, Vasile Antonie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII