24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânia riscă să nu intre în zona euro în 2014

România riscă să nu intre în zona euro în 2014

Prim-vicepreşedintele PD-L,Theodor Stolojan, a afirmat că există persoane interesate ca România să întârzie procesul de adoptare a monedei unice europene în 2014, dar fără să precizeze care sunt acele persoane şi dacă provin şi din mediul politic.
Theodor Stolojan a apreciat că intrarea României în zona euro ar fi limitat efectele crizei economice, menţionând cazul Slovaciei, care şi-a făcut o prioritate din adoptarea monedei unice europene. Democrat-liberalul a adăugat că există şi interese puternice pentru întârzierea procesului. „România nu va fi niciodată pregătită dacă o lăsăm după noi, după aprecierile unora sau ale altora, unii având interese clare ca ţara noastră să nu adere la zona euro“, a spus Stolojan, la sfârşitul şedinţei de ieri a Biroului Permanent Naţional al PD-L.
Întrebat care ar fi persoanele interesate ca aderarea să tărăgăneze, Stolojan a răspuns: „Este vorba de cei cărora le place să câştige din fluctuaţiile de curs, să câştige din nivelul dobânzilor, cei care vor ca în continuare să nu poţi explica de ce preţurile la produsele din import din supermarketuri sunt mai scumpe decât în celelalte ţări membre ale Uniunii Europene“.
Stolojan a evitat să spună dacă interesele există şi în zona politică. „Discutăm de felul în care s-a reacţionat pe la talk-show-uri la nota FMI, ce propunea pentru ţările Uniunii Europene accelerarea procesului de adoptare a euro. S-a spus că nu suntem pregătiţi pentru asta. Aşa niciodată nu vom fi pregătiţi pentru progres (…) Euro înseamnă ordine în sistemul de valori economice al României“, a declarat Theodor Stolojan.
Adoptarea euro este una dintre cele patru priorităţi pe care se axează platforma electorală a PD-L pentru alegerile europarlamentare. Prima este simplificarea procedurilor de aprobare şi acordare a fondurilor europene necesare finanţării programelor româneşti. A doua vizează ridicarea monitorizării pe justiţie de către Uniunea Europeană, viitorii europarlamentari ai PD-L având ca sarcină prezentarea în Parlamentul European a progreselor realizate în reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei. „Pe termen scurt, România nu face parte din spaţiul european de justiţie, iar pe termen mediu există riscul blocării fondurilor europene pentru România, după cum s-a întâmplat şi în cazul Bulgariei“, a spus Stolojan.
Alt obiectiv al platformei PD-L este intrarea României în spaţiul Schengen în 2011, precum şi ridicarea restricţiilor pentru forţa de muncă din ţara noastră. „Previziunile pesimiste privind exodul forţei de muncă româneşti către statele Uniunii nu s-au adeverit. Pe fond, nu există motive economice pentru a menţine restricţiile“, a susţinut prim-vicepreşedintele PD-L. Platforma politică a PD-L pentru alegerile europarlamentare va fi făcută publică, în detaliu, în perioada următoare, într-o formă care să fie agreată de conducerea partidului.

NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII