17.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalZiua Porţilor Deschise la Şcoala de Poliţie

Ziua Porţilor Deschise la Şcoala de Poliţie

Ziua Porţilor Deschise a avut loc ieri la Centrul de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Agenţilor de Poliţie „Nicolae Golescu“ din Slatina. Acţiunea a fost realizată în scopul cunoaşterii condiţiilor în care se pregătesc cei 400 de viitori poliţişti.

Centrul de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Agenţilor de Poliţie a găzduit ieri Ziua Porţilor Deschise, acţiune al cărei scop a fost acela de a face cunoscute condiţiile în care se pregătesc cei 400 de viitori poliţişti, dar şi de a atrage cât mai mulţi tineri pentru a urma cariera de poliţist. Aproximativ 100 de elevi de la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina, din clasele a IX-a, a X-a şi a XII-a, au avut posibilitatea să viziteze spaţiile de învăţământ şi baza tehnico-materială şi să cunoască tehnica şi armamentul din dotarea poliţiştilor. Tinerii s-au arătat interesaţi de tot ceea ce au văzut, mai ales de armele poliţiştilor, fiind curioşi să vadă cum funcţionează. „Este o bună ocazie ca tinerii să se familiarizeze cu o parte din ceea ce vor vedea azi. De asemenea, le urez succes celor care doresc să ajungă în băncile Şcolii de Poliţie pentru a putea reuşi într-o bună zi să schimbe mentalitatea învechită, să ia decizii corecte şi să cinstească această meserie aşa cum trebuie“, a declarat Cornel Niculae, comisar-şef şi director al Centrului.

Ziua Poliţiei Române anunţă Buna Vestire

Şi în acest an, Şcoala de Poliţie sărbătoreşte pe 25 martie într-un cadru deosebit Ziua Poliţiei Române, proiectând acţiuni premergătoare care să demonstreze atât integrarea celor mai tineri membri ai marii familii a poliţiei, cât şi apropierea între instituţie şi comunitatea locală. Pe 25 martie, toate aceste acţiuni se vor finaliza printr-un moment festiv, urmat de avansarea la termen şi înainte de împlinirea stagiului a 31 de ofiţeri şi agenţi de poliţie, marcând cu onoare importanţa şi semnificaţia acestei zile. Odată cu Ziua Poliţiei Române va fi sărbătorită şi Buna Vestire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS