16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAdrian Duicu, noul preşedinte al PSD Mehedinţi

Adrian Duicu, noul preşedinte al PSD Mehedinţi

Social-democraţii mehedinţeni s-au întâlnit sâmbătă, în cadrul conferinţei judeţene, pentru a-şi alege preşedintele. Singurul candidat la această funcţie a fost Adrian Duicu. Acesta a fost ales cu 386 de voturi pentru şi zece împotrivă. „Am muncit zece ani pentru această funcţie. Am fost secretar executiv, vicepreşedinte, preşedinte executiv şi acum sunt preşedinte, deci este clar că performanţă nu se face decât prin muncă şi prin rezultate", a declarat Adrian Duicu.

Acesta îl înlocuieşte în funcţie pe deputatul Eugen Nicolicea, căruia partidul i-a reproşat slabele rezultate la alegerile de anul trecut. Nicolicea a pierdut fotoliul de preşedinte fără ca măcar să-şi depună candidatura. Senatorul Ioan Toma, desemnat de conducerea centrală a PSD să coordoneze politic organizaţia judeţeană Mehedinţi, s-a declarat dezamăgit de faptul că PSD a pierdut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, cât şi de faptul că, din cei 46 de primari PSD existenţi în 2004, partidul mai are în prezent doar 19. În calitate de coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Adrian Duicu a reuşit să obţină un rezultat cu aproape 11 la sută mai bun faţă de alegerile locale (34,32 la sută, faţă de 24,48 la sută). Duicu a promis reformă şi curăţenie în rândul organizaţiei judeţene a PSD, iar în acest sens a şi luat primele măsuri. Consilierul judeţean Liviu Nicolicea, fratele fostului preşedinte Eugen Nicolicea, care este şi şef la ATOP, dar şi fostul preşedinte al consiliului judeţean, Constantin Sârbulescu, au fost excluşi din partid pe motiv de nesupunere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS