3.4 C
Craiova
luni, 15 decembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalCiolaniada, faza pe partide

Ciolaniada, faza pe partide

Nici unul dintre cele trei partide, PD-L, PSD şi PNL, nu vrea să renunţe la postul de premier în urma negocierilor pe care le-au purtat în weekend. Ca să aibă prim-ministru, PNL este dispus să-l susţină pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale de anul viitor. Într-un moment de sinceritate, calculat, de altfel, pesediştii au recunoscut că aveau înţelegere cu PNL.

 

Primele partide care s-au întâlnit sâmbătă au fost PD-L şi PNL, foste partenere de alianţă. Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat după negocieri, care nu s-au purtat lin, că partidul său „doreşte să ştie“ dacă oferta de coaliţie făcută de democrat-liberali are valabilitate şi după alegerile prezidenţiale de anul viitor şi a precizat că revendică în continuare postul de premier. „Poate să fie o problemă în cazul în care PD ar avea prim-ministru. Vrem să ştim dacă această coaliţie de care discutăm e cu valabilitate limitată, până după alegerile prezidenţiale, sau trece dincolo de prezidenţiale“, a afirmat Tăriceanu. Premierul în exerciţiu a spus că vede posibilă „compatibilizarea“ programelor celor două formaţiuni cu condiţia ca PD-L să renunţe la majorarea salariilor profesorilor cu 50% la educaţie.

Mai tranşant a fost liderul PNL, Bogdan Olteanu. Acesta a declarat că liberalii doresc construirea unui parteneriat politic serios cu PD-L, ceea ce înseamnă o susţinere comună a candidatului la preşedinţie Traian Băsescu şi a unui premier PNL, în aceeaşi formulă în care s-a mers în tandem în 2004. „Noi am făcut PD-L o propunere pe care eu am definit-o foarte transparentă şi onestă şi
le-am spus-o bărbăteşte, în faţă, aceea de a face o înţelegere mai serioasă şi mai profundă decât o negociere pe funcţii: dacă e să ne întoarcem împreună trebuie s-o facem de la un capăt până la celălalt“, a susţinut Bogdan Olteanu, care a precizat că liberalii nu sunt interesaţi de un parteneriat de conjunctură cu PD-L sau de o împărţire a funcţiilor până la alegerile prezindenţiale. Potrivit unor surse citate de NewsIn, PD-L le-ar fi oferit liberalilor postul de vice-premier şi preşedinţia Camerei Deputaţilor şi le-ar fi dat de înţeles că ar putea obţine şi Ministerul Justiţiei, pentru a nu fi „obligaţi“ de Palatul Cotroceni să o nominalizeze pe Monica Macovei. În schimb, fotoliile de la Transporturi şi Finanţe nu sunt negociabile.

 

Bătaie şi pe cota unică

 

În afară de declaraţii, nici întâlnirea de duminică a PSD cu PD-L şi PNL nu a adus vreun rezultat notabil. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat după negocierile cu PD-L că ambele partide îşi menţin solicitarea ca postul de premier să le aparţină, arătând că acesta este punctul de divergenţă între cele trei mari partide din parlament. Totuşi, Geoană a spus că şi PSD, şi PD-L sunt „favorabile ideii unei majorităţi solide“ şi a evidenţiat că, dacă s-ar alia, ar avea o majoritate solidă. „Ponderea parlamentară a PSD reprezintă un element de atractivitate pentru celelalte formaţiuni. Noi considerăm că în varianta unui guvern PSD-PD-L, cele două formaţiuni sunt suficiente cu 70% pentru a da o majoritate ţării“, a mai spus el. „Discuţiile au fost încurajatoare cu PNL şi deschise cu cei de la PD-L“, a caracterizat Geoană întâlnirile cu cele două partide. Preşedintele PD-L, Emil Boc, a declarat, la sfârşitul întâlnirii cu conducerea PSD, că principalele puncte divergente între cele două partide sunt legate de formaţiunea care ar avea dreptul să desemneze premierul, de menţinerea cotei unice şi de implementarea politicilor sociale. La finalul întâlnirii dintre conducerile PSD şi PD-L, Emil Boc a spus că între cele două partide sunt diferenţe de opinii, însă a admis şi faptul că PD-L nu este în situaţia de a-şi impune programul de guvernare în integralitatea sa, deoarece nu a obţinut majoritatea mandatelor din parlament. Pe lângă postul de premier, pedeliştii şi pesediştii nu au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte menţinerea cotei unice şi modalitatea de aplicare a politicilor de asistenţă socială. „PD-L susţine menţinerea cotei unice de 16% şi neimpozitarea profitului reinvestit, în timp ce PSD are un punct de vedere uşor diferit.

Miron Mitrea a declarat ieri, înainte de consultările PSD cu liderii din teritoriu, că opţiunile social-democraţilor sunt intrarea la guvernare cu PD-L sau în opoziţie cu PNL şi că, deşi PSD nu trebuie să renunţe la funcţia de premier, în acest moment orice condiţie e negociabilă.

Mitrea a spus că o guvernare cu PNL este inutilă, deoarece liberalii cer funcţia de premier şi vor să-şi impună programul lor de guvernare fără să aibă nimic de dat în schimb.

 

Gura păcătosului adevăr grăieşte

 

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă că PSD a ajutat PNL să obţină multe locuri în parlament, acceptând actuala variantă de uninominal, el arătând că nu regretă această decizie. „A fost o decizie conştientă în acel moment, de a păstra în viaţă partidele mici şi mijlocii“, a declarat liderul PSD. Geoană a mai susţinut că, dacă se introducea un sistem de vot uninominal pur, PNL „ar fi dispărut din parlament“. „În acel moment nu ar fi rămas decât două partide în parlament“, a explicat el, adăugând că la acea vreme nu şi-a dat seama că legea va fi aşa de imperfectă. Tot la capitolul mărturisiri după alegeri se încadrează şi declaraţia lui Viorel Hrebenciuc. Acesta a declarat că acum doi ani PNL a acceptat să susţină PSD dacă acesta va câştiga alegerile, dar că înţelegerea a căzut în ultimele zile, după alegeri, din cauza „unor jocuri“ ale unor lideri PNL, care au insistat să pună ei premier, lucru inacceptabil pentru pesedişti. Potrivit lui Hrebenciuc, acel „gentlemen agreement“, cum l-a numit, consta în acceptarea de către PNL ca PSD să pună premier şi să facă guvern, dar fără să primească ministere. Duminică seară, după alegeri, cele două partide ar fi trebuit să iasă să anunţe înţelegerea..

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII