250.000 de lei au fost alocaţi din fondul de urgenţă al consiliului judeţean, pentru plata salariilor, pe luna octombrie şi o parte pe noiembrie, pentru cadrele medicale care lucrează în creşele şi grădiniţele din Râmnicu Vâlcea.
Cele 82 de cadre medicale care lucrează în creşele şi grădiniţele din Râmnic nu şi-au mai luat banii de aproape două luni. Fondul destinat Primăriei Râmnicului pentru salariile acestor cadre medicale s-a epuizat şi nu mai sunt bani pentru plata lor, în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2008. Când s-au alocat banii pentru salarii pe 2008, nu au fost prinse şi măririle lefurilor de 46%, care au avut loc în acest an. Pentru a asigura salariile oamenilor pe ultimele trei luni ale lui 2008, sunt necesari 388.000 de lei. „Am avut mai multe întâlniri cu reprezentanţii primăriei ca să rezolvăm această problemă. Prefectura a făcut şi un proiect prin care s-au solicitat bani de la guvern. Din păcate, proiectul nu a fost pus pe ordinea de zi a şedinţei de guvern, care a avut loc săptămâna aceasta. Pentru a rezolva această situaţie şi pentru că primăria nu poate asigura aceste resurse, propun să alocăm 250.000 de lei din fondul de rezervă al consiliului judeţean ca să le dăm oamenilor salariile din urmă pe luna octombrie şi o parte din cel de pe noiembrie“, a declarat Ion Câlea, preşedintele consiliului judeţean. Propunerea şefului judeţului a fost votată de consilieri. Conducerea CJ Vâlcea speră ca proiectul trimis la guvern să fie aprobat şi să se aloce bani pentru plata salariilor pentru o parte din luna noiembrie şi pe decembrie.

