22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCandidatul PD-L la Primăria Piatra-Olt, sancţionat

Candidatul PD-L la Primăria Piatra-Olt, sancţionat

Fostul candidat al Partidului Democrat-Liberal (PD-L) la Primăria Piatra-Olt, Romulus Cheroiu, a fost sancţionat ieri pentru că lipea afişe electorale peste cele ale altui partid politic, în locuri autorizate. Poliţia oraşului Piatra-Olt a fost sesizată telefonic de Ionelaş G., din localitate, despre infracţiunea comisă. În urma verificărilor, s-a constatat că faptele sesizate se confirmă, împotriva lui Romulus Cheroiu, de 31 de ani, luându-se măsura sancţionării contravenţionale cu avertisment, conform art. 50, lit. f din Legea nr. 35/2008.

Contactat telefonic, Romulus Cheroiu a declarat: „În timp ce lipeam afişe cu un coleg de partid pe un tablou electric, aflat pe domeniul public, a venit unul de la Partidul Social Democrat (PSD) şi l-a oprit cu forţa pe colegul meu, după care ne-a ameninţat că sună la poliţie“. Acesta a ţinut să precizeze că suprafaţa pe care au lipit afişe era goală, nefiind vorba despre existenţa unor afişe ale altui partid politic. Cu privire la felul cum a acţionat Poliţia Piatra-Olt, Romulus Cheroiu a spus: „De câte ori se întâmplă să facă afişaj PD-L, oamenii sunt acţionaţi imediat, dar când face PSD afişaj, sunt foarte multe formalităţi de urmat“.

Mihaela IANCU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU