22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Chemaţi să voteze cu Partidul Sexului

Australienii iubăreţi au de acum ocazia să îşi dea votul unei formaţiuni politice deosebite: Partidul Sexului. După cum informează libero.it, obiectivul formaţiunii este de a aduce în Senat problemele australienilor legate de sex. Potrivit preşedintei partidului, Fiona Patten, „prin instituirea Sex Party se recunoaşte importanţa problemelor sexuale în viaţa cetăţenilor“. Deocamdată, programul nu este foarte bogat, el abundând mai degrabă în iniţiative care au ca obiectiv accesul mai uşor la materialele hard. „Materialul sexy ar trebui să fie pus la dispoziţie fără restricţii adulţilor care vor să îl cumpere şi ne vom opune filtrului naţional pe internet, pe care guvernul australian intenţionează să îl aplice pentru aproximativ 10.000 de site-uri. În plus, vom susţine căsătoriile între homosexuali, precum şi adoptarea unui curriculum naţional de educaţie sexuală“, a mai spus Fiona Patten. Intenţia membrilor partidului nu este să se ocupe doar de plăcerea şi de viciile australienilor, ci în preocupările lor intră şi problemele generale, cum ar fi criza economică care a zguduit întreaga lume. Teoria „sexistă“ este simplă: „Recesiunea va stimula cererea de jucării sexy şi de filme porno, atunci când constrângerile economice vor afecta celelalte cheltuieli voluntare“, a explicat Patten.

 

Cu papagalul la telefon

Un britanic norocos şi-a recuperat într-un mod incredibil papagalul care fugise de acasă profitând de un geam rămas deschis. După câteva zile, proprietarul, David Edward, l-a recuperat pe Smokey, papagalul dispărut, graţie doamnei Sue Hill. Din câte se pare, pasărea, după ce a zburat aproape trei kilometri, a aterizat pe spatele femeii, care se plimba printr-un parc londonez. Câteva zile, Smokey nu a rostit nici un cuvânt. Decisă să restituie pasărea proprietarului, doamna Sue a demarat o operaţiune de căutare, contactând toţi veterinarii din zonă. În cele din urmă, ea a reuşit să ia legătura cu Edward care, ca să îşi dea seama dacă este papagalul lui, a cerut să vorbească la telefon cu el. Smokey a răspuns la vocea stăpânului său, toată aventura sa încheindu-se într-un mod fericit. „A fost foarte amuzant. De când am găsit acest papagal, nu l-am auzit rostind nici un cuvânt. Când a început să vorbească, mi-am dat seama cui aparţine de fapt“, a povestit Sue Hill.

Reese Witherspoon nu se gândeşte la măritiş

Divorţul de actorul Ryan Phillippe pare să fi lăsat urme extrem de adânci în sufletul vedetei Reese Witherspoon, aceasta nefiind încă pregătită să meargă din nou la altar. „Familia este tot ce avem în viaţă, dar nu ştiu ce părere am despre căsătorie. Evident, nu am divorţat de mult timp, ca să mă pot gândi să mă mărit din nou. Sunt lucruri în viaţa mea cu care îmi e greu să mă împac, printre care şi divorţul. Uneori, este foarte dificil să înţelegi cum s-a întâmplat. Este atât de uşor să dai vina pe persoana cealaltă“, a mărturisit Witherspoon. Diva americană este totuşi decisă să meargă mai departe şi să îşi asume greşelile din trecut. „Când faci alegeri nepotrivite, trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru ele. Mă gândesc: «Ce parte din vină îmi aparţine?». Mă lupt să îmi dau seama ce m-a făcut să iau acele decizii. Pot doar să sper că am învăţat ceva din acele alegeri şi că nu le voi face din nou“, a mai spus Reese.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS