18.4 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjJumătate dintre gorjeni, abonaţi la ajutoare sociale

Jumătate dintre gorjeni, abonaţi la ajutoare sociale

Gorjenii au depus şi în acest an cereri pentru a beneficia de programele guvernamentale prin care se acordă subvenţii pentru încălzire. Beneficiari sunt familiile şi persoanele singure, care au venituri reduse sau nu au nici un venit. Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) a stabilit că 68.237 de familii şi persoane singure din judeţ vor beneficia de programul guvernamental „Subvenţii pentru căldură“ în sezonul rece 2008 -2009.

 

Avalanşă de cereri

 

Conform unei statistici a AJPS, de ajutorul pentru încălzirea locuinţei, în condiţiile Legii nr. 416 din 2001, privind venitul minim garantat, vor beneficia 5.279 de familii şi persoane singure. Plata a fost efectuată de primării pentru 1.846 dintre acestea. În acelaşi timp, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei a mai fost stabilit de AJPS, în baza situaţiilor întocmite de primării, pentru 41.564 de familii şi persoane singure, altele decât cele beneficiare de ajutorul social stabilit în condiţiile Legii nr. 416 din 2001.

La primăriile din judeţ au fost depuse 21.394 de cereri pentru obţinerea ajutorului pentru încălzirea locuinţei în sistem centralizat şi cu gaze naturale. De asemenea, 18.388 de familii şi persoane singure vor primi, pentru luna noiembrie, un ajutor suplimentar în valoare totală de 879.725 de lei, impus de majorarea preţului la gazele furnizate populaţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS