15.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjS-a aruncat de la etajul patru al spitalului

S-a aruncat de la etajul patru al spitalului

Un gorjean internat în Secţia medicală a Spitalului Judeţean Târgu Jiu s-a aruncat în noaptea de miercuri spre joi de la etajul patru al unităţii sanitare. Potrivit declaraţiilor medicilor, bărbatul, de 52 de ani, din localitatea Bumbeşti-Piţic, suferea de hepatită cronică toxinutriţională. Acesta fusese internat de câteva zile, iar în noaptea de miercuri spre joi, gorjeanul a mers la toaleta spitalului, şi-a lăsat cârjele sprijinite de pervazul ferestrei şi s-a aruncat în gol de la etajul patru. „Nu ne-a spus că ar vrea să se omoare. Ne-am culcat şi, după ora 23.00, s-a ridicat din pat şi nu a mai venit. Într-un târziu, câteva asistente ne-au spus că a fost găsit mort pe un plafon situat la etajul unu al spitalului“, a spus colegul de salon al sinucigaşului.
„Nu ne-a povestit nimic de când a venit în spital. Era supărat din cauza bolii. Nu se ţinea bine pe picioare şi se deplasa cu ajutorul unor cârje. Probabil suferinţa l-a determinat să se sinucidă“, a spus alt pacient.
„Eram de gardă şi am fost anunţat că a sărit un pacient pe geamul de la baie, fiind găsit pe acoperişul platformei de la rampa de urgenţe, unde vin salvările. Imediat a fost anunţată salvarea şi o echipă de medici a escaladat geamurile de la Secţia de ginecologie pentru a ajunge la el. Nu l-au mai putut salva, din păcate. Am înţeles de la ceilalţi pacienţi din salon că era supărat, probabil din cauza bolii de care suferea“, a declarat medicul de gardă al Secţiei medicale, Ion Gheorghiţoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS