14.2 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRacordare cu iz electoral

Racordare cu iz electoral

Recepţia lucrărilor de racordare a cartierului Popoveni la reţeaua de apă a Craiovei a fost confundată de oficialităţile locale cu campania electorală. Puşi pe laudă şi promisiuni, oamenii politici prezenţi la eveniment s-au trezit că vorbesc de unii singuri, pentru că la aşa-zisa inaugurare nu au fost prezenţi decât doi locuitori şi, din întâmplare, preotul. Iar dintre „factorii responsabili privind lucrarea de alimentare cu apă a cartierului Popoveni“ au făcut în mod obligatoriu prezenţa reprezentanţii Hidroconstrucţia Slatina şi ai Companiei de Apă „Oltenia“. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a ţinut cu tot dinadinsul să taie, cel puţin imaginar, panglica dării în folosinţă a conductei cu apă care, din spusele acestuia, a costat primăria opt miliarde de lei. După ce i-au fost prezentate planurile lucrării pe capota unui autoturism, primarul a ţinut să precizeze că Popoveniul nu a beneficiat şi de o reţea de canalizare numai din vina guvernului, care i-a tăiat finanţarea. „Am reuşit ca din banii publici să ducem la bun sfârşit şi acest proiect. Din păcate, nu acelaşi lucru putem să spunem despre canalizare, pentru că guvernul, după ce ne-a promis sumele necesare, a redirecţionat banii pe criterii politice. Oricum, această zonă nu duce lipsă de utilităţi, există gaze, este asfalt“, a enumerat edilul-şef unele dintre realizări.

La recepţia lucrărilor de alimentare cu apă a cartierului Popoveni nu a curs nici un strop de apă la robinetele pe care oamenii s-au grăbit să şi le instaleze. Cert este că Hidroconstrucţia Slatina a finalizat lucrările, iar reţeaua de apă va intra în administrarea Companiei de Apă „Oltenia“, care urmează să încheie contracte de abonament cu localnicii, după ce vor fi înregistrate cererile acestora.

„Am reuşit să finalizăm, cu o zi înainte de termen, lucrările de introducere a conductei principale de apă pe o lungime de 3,510 km şi să facem 288 de branşamente. Fiecare gospodărie a fost dotată cu un contor cu citire automată. Proprietarul nu va fi deranjat decât în cazul în care există o reclamaţie. Cu acest sistem nu pot fi fraude“, a declarat Ciprian Bindileu, inginer-şef construcţii la Hidroconstrucţia.

Directorul Companiei de Apă, Liviu Mihai Ioniţă, a precizat că în prezent se află apă în conducta principală, dar pentru ca localnicii să beneficieze de ea trebuie să depună cereri de abonament. De la începutul săptămânii viitoare, se va trece la racordarea efectivă a gospodăriilor, iar robineţii din cămine vor fi deschişi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII