22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalIrinel Popescu, senator pentru craioveni

Irinel Popescu, senator pentru craioveni

Duminică, la sediul de campanie al PSD+PC a fost sărbătoare: prof. dr. Irinel Popescu, candidatul craiovenilor pentru Senat, în Colegiul uninominal nr. 2, a venit să-i salute pe alegători şi să-şi prezinte în faţa acestora programul politic.

Cu profesionalism, fără să întârzie o secundă faţă de ora anunţată, candidatul şi-a ţinut discursul prompt şi la obiect, atingând subiecte de mare importanţă pentru cei prezenţi în sală.

„Pentru că noi credem în înţeleapta vorbă populară «Prietenul la nevoie se cunoaşte», considerăm că, în calitate de reprezentanţi ai dumneavoastră, avem datoria să vă apărăm interesele în parlament şi suntem datori să vă facem dreptate! La iniţiativa noastră, prin adoptarea în parlament a Legii nr. 146/2007, s-a hotărât despăgubirea tuturor deponenţilor CEC pentru Dacii“ a fost prima temă abordată în faţa presei şi a cetăţenilor prezenţi la întâlnirea cu viitorul senator. „Prin intrarea în vigoare a acestei legi se face o «reparaţie» persoanelor care înainte de ’89 au depus bani la CEC pentru un automobil Dacia, bani de care statul s-a folosit fără ca el să se achite de partea sa de contract, adică fără să livreze maşinile celor în drept. Timp de 17 ani, deponenţii şi-au cerut drepturile, fără vreun efect până acum. În luna septembrie, anul acesta, s-a decis ca despăgubirea deponenţilor CEC să înceapă pe 30 octombrie, cu două luni mai devreme faţă de termenul prevăzut iniţial, iar valoarea sumelor alocate să fie majorată de la 759 de milioane de lei la 760 de milioane de lei. Totodată, numărul beneficiarilor a crescut de la 37.462 de persoane la 37.478 de deponenţi“, a precizat Irinel Popescu.

Candidatul a ţinut să menţioneze că rămâne în continuare o preocupare situaţia deponenţilor care
şi-au transferat la BRD sumele depuse la CEC.

„Până în prezent, situaţia lor a fost transmisă la BRD Bucureşti. De asemenea, a fost încheiat un memorandum între BRD şi Asociaţia Păgubiţilor Auto din România (APAR), pentru rezolvarea acestei situaţii. În acelaşi timp, au fost demarate negocieri între BRD, APAR şi Ministerul Economiei şi Finanţelor privind modalitatea de soluţionare a situaţiei, precum şi stabilirea datei de la care se va aplica indicele de reactualizare a sumei depuse de fiecare persoană, de la data depunerii la CEC sau de la data transferului la BRD, în funcţie de înţelegerea care va fi convenită“, a mai spus Irinel Popescu.

În cadrul întâlnirii, candidatul la scaunul de senator a amintit şi alte obiective aflate în programul său politic şi pe care, a spus Domnia sa, cu siguranţa omului şi profesionistului care întotdeauna şi-a respectat cuvântul dat, nu va pregeta să le ducă la îndeplinire: introducerea tarifelor sociale pentru gaze, electricitate şi întreţinere, creşterea salariului minim la 1.000 de lei; reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază, medicamente compensate şi gratuite pentru persoanele cu venituri reduse; burse sociale pentru copii, la nivelul salariului minim; introducerea celei de-a 13-a pensii; pensia medie va fi 65% din salariul mediu; 400.000 de locuinţe pentru tineri, prin programul de locuinţe ieftine şi ANL; un milion de locuinţe în zece ani; prima de instalare în casă nouă de 3.000 de lei; prima de naştere a primului copil, de 3.000 de lei; dublarea alocaţiei pentru copii; 10.000 de locuri noi în grădiniţe şi creşe; introducerea sistemului de şcoli cu program prelungit; 40.000 de locuri noi în căminele studenţeşti, reducerea impozitului pe salariu; stimularea agenţilor economici care angajează persoane cu vârste de peste 45 de ani; 6% din PIB pentru Educaţie şi 1,5% din PIB pentru Cercetare şi Dezvoltare; promovarea burselor profesionale; eliminarea plafoanelor la medicamente din farmacii. De departe însă, cel mai important obiectiv al lui Irinel Popescu pentru craioveni este construirea celui mai mare spital regional din ţară, dotat la standarde europene, care se va întinde pe şapte hectare şi va avea 860 de paturi.

„Noi, candidaţii Alianţei PSD+PC, dorim creşterea nivelului de trai, îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice şi oferire de şanse egale tuturor românilor. Aşa cum am dovedit-o, vrem să îndreptăm nedreptăţile din anii grei de tranziţie! Vrem să corectăm greşelile şi neputinţele guvernării, construind în continuare Pactul Naţional pentru Sănătate, Pactul Naţional pentru Educaţie şi Pactul Naţional pentru Energie şi Hrană. Noi vrem o ţară pentru dumneavoastră, în care sărăcia să fie o amintire şi clasa mijlocie să fie motorul societăţii“, şi-a încheiat Irinel Popescu discursul rostit ieri, cu sinceritate şi speranţă, în faţa craiovenilor.

Entuziasmaţi, cetăţenii veniţi să-şi întâlnească viitorul senator nu au întârziat să-şi exprime recunoştinţa, dar şi încrederea în şansele candidatului. Angela Popescu, pensionară din Craiova, a ţinut în mod special să-şi mărturisească aprecierea pentru politicianul Irinel Popescu, dar şi pentru „marele Om şi Medic“ Irinel Popescu care, întâmplător, i-a ajutat din punct de vedere medical, acum câţiva ani, o rudă apropiată. Şi doamna Angela nu a fost singura care a venit să-l întâlnească pe Omul cu mâini de aur. Doamna Oprea, mama unui fost coleg de şcoală, distinsul colonel interesat de un transplant, ori doamna elegantă venită să-i ceară cunoscutului chirurg informaţii despre o posibilă operaţie. Zâmbind cu căldură, Irinel Popescu nu a refuzat pe nimeni, zăbovind la vorbă cu fiecare.

„Nu mă deranjează niciodată când oamenii vin să-mi ceară ajutorul. Mi se întâmplă adesea ca, la întâlniri politice, să vină persoane care nu au reuşit să mă întâlnească în alte împrejurări. De fapt, cabinetul meu de parlamentar a fost, nu o dată, cabinet medical. Dar cred că se împacă foarte bine cele două «meserii»; îmi oferă altă perspectivă asupra oamenilor pentru care muncesc, de fapt“, a mărturisit ieri, pentru craioveni, medicul şi candidatul la scaunul de senator, Irinel Popescu.

Olteanul Irinel Popescu

Născut la Filiaşi, pe 22 aprilie 1952, Irinel Popescu a urmat cursurile Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova şi, mai apoi, Facultatea de Medicină Generală. În prezent, este şeful Clinicii de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni, director medical al acestui spital, doctor în medicină, profesor universitar şi expert al Consiliului Europei pe probleme de transplant de organe. Este membru al celor mai prestigioase asociaţii internaţionale de medicină şi invitat permanent al unor universităţi europene. Este autorul a numeroase lucrări ştiinţifice, publicate în ţară şi străinătate. A fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României“ cu gradul de Mare Ofiţer, pentru merite deosebite în chirurgia hepatică şi în transplantul de organe. Irinel Popescu este candidatul craiovenilor pentru Senat, în Colegiul uninominal nr. 2.

PUBLIREPORTAJ

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII