16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUnul - în mormânt, altul - în libertate

Unul – în mormânt, altul – în libertate

Daniel Claudiu Moţică, elevul care a fost omorât în bătaie la sfârşitul săptămânii trecute de un coleg de clasă, a fost înmormântat ieri, în localitatea Stângăceaua, judeţul Mehedinţi.
Familia îndurerată de pierderea băiatului, care pe 1 noiembrie ar fi împlinit 15 ani, cere să fie traşi la răspundere preotul care nu a venit la oră, profesorul de serviciu, precum şi cei din conducerea unităţii de învăţământ.
Natalia Moţică a spus că băiatul ei şi celălalt elev se mai bătuseră, în incinta şcolii, şi cu o zi înainte ca Daniel să fie omorât, dar nici profesorii, nici directoarea Liceului „Matei Basarab“ din Strehaia nu au luat nici o măsură. „Ştiu de la copilul meu că băiatul ăla, cu care nu am dat ochii până acum, s-a mai luat o dată de el, în curtea şcolii, dar profesorii nu au făcut nimic. Cum este posibil să stea la şcoală şi să nu ştie ce se întâmplă? Băiatul meu ar fi împlinit sâmbătă 15 ani, dar acum îl conduc la groapă. Vreau să plătească profesorii, preotul care nu a venit la şcoală, toţi“, a spus îndurerată mama lui Daniel, Natalia Moţică.

Cercetări

În ceea ce îl priveşte pe elevul agresor, Claudiu Mitran, anchetatorii au ţinut cont că are doar 16 ani şi nu a avut intenţia de a-şi ucide colegul cu lovitura de picior în piept. El va fi cercetat în libertate.
Inspectorul general al ISJ Mehedinţi, Doiniţa Chircu, a declarat că ancheta demarată nu s-a finalizat din motive obiective. „Nu aveam cum să definitivăm cercetările vineri, când s-au petrecut faptele, pentru că elevii plecaseră de la cursuri, dar am mers imediat la Strehaia. ISJ a desemnat o comisie de anchetă pentru a discuta cu părţile implicate – elevi, profesori, conducerea şcolii şi cu preotul care nu a venit la cursuri. Persoanele care se vor face vinovate de ceea ce s-a întâmplat nu vor scăpa nepedepsite, atât cât ţine de competenţa inspectoratului“, a declarat Doiniţa Chircu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU