29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalSediile poliţiei stau să cadă

Sediile poliţiei stau să cadă

Clădirile în care îşi desfăşoară activitatea poliţiştii din Lăcusteni, Diculeşti, Voineasa şi Ghioroiu arată ca nişte ruine.
Cu toate acestea, în 2008 nu s-a alocat nici un leu de la nivel central pentru renovarea clădirilor, după cum susţine comisarul-şef Florian Marin, comandantul IPJ Vâlcea. „În comuna Ghioroiu, sediul poliţiei stă să cadă. Cum să le cerem acestor oameni performanţă, în condiţiile în care ei îşi desfăşoară activitatea într-o gheretă?“, spune Florian Marin. În Ghioroiu, sediul poliţiei este ascuns după o clădire care se află vizavi de primărie. „Clădirea a fost o anexă a primăriei. Arată foarte rău, dar asta este situaţia. Noi o să le dăm o suprafaţă de teren pe care să-şi ridice sediu. Cu atât îi putem ajuta“, a spus Ilie Bădescu, primarul din Ghioroiu. Alte trei sedii ale poliţiei, din Lăcusteni, Diculeşti şi Voineasa, mai pot fi folosite maximum şase luni. „Nu ştim ce se va întâmpla şi cum o să ne desfăşurăm activitatea, în condiţiile în care anul acesta am primit zero lei de la nivel naţional pentru a rezolva problema acestor sedii“, a precizat comandantul IPJ. Acesta a adăugat că în judeţ sunt încă posturi de poliţie care au maşini Logan fără dotările speciale necesare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII