14.2 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljContestaţia Lactido, respinsă

Contestaţia Lactido, respinsă

Contestaţia formulată de Lactido la procedura de atribuire a contractelor de furnizare a laptelui în cadrul programului guvernamental „Lapte şi corn“ a fost respinsă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Cele două capete de cerere formulate de producătorul de lactate craiovean au fost respinse ca „nefondat“, respectiv „inadmisibil“ de CNSC, ceea ce înseamnă că la etapa electronică a licitaţiei pentru furnizarea laptelui elevilor şi preşcolarilor doljeni vor participa toate cele trei firme: Lactido, Dorna şi Albalact.

Reamintim că, în urmă cu o lună, Lactido a contestat procedura de licitaţie organizată de CJ Dolj, cerând anularea invitaţiilor de participare la etapa electronică pentru celelalte două firme şi suspendarea licitaţiei electronice. Nicolae Tăbăcioiu, directorul Lactido, a declarat ieri că unul dintre motivele pentru care a fost contestată licitaţia este acela că unul dintre producătorii participanţi a adus o singură ofertă pentru cele trei sectoare de distribuţie din Dolj, deşi era vorba de trei licitaţii. „Am primim şi noi decizia CNSC şi rămâne ca licitaţia electronică să se desfăşoare cu cei trei participanţi la o dată pe care o va stabili consiliul judeţean. Noi am contestat faptul că unul dintre producători a prezentat o singură ofertă pentru cele trei sectoare, deşi erau, de fapt, trei licitaţii. Consiliul a considerat însă că este corect şi noi nu comentăm“, a spus Tăbăcioiu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII