Comisia Europeană a prezentat vineri o recomandare, prin care sugerează statelor membre ale Uniunii Europene să dezvolte strategii concrete de combatere a sărăciei, axate pe încadrarea în muncă a cetăţenilor apţi şi prin acordarea de asistenţă socială celor inapţi.
Recomandarea Bruxellesului are la bază trei aspecte-cheie: sprijin adecvat privind venitul, pieţe ale muncii bazate pe integrare şi acces la servicii de calitate.
În prezent, potrivit datelor CE, aproape 16% dintre cetăţenii europeni sunt ameninţaţi de riscul sărăciei – cifră care se ridică la 19% în rândul copiilor – în timp ce şomajul pe termen lung continuă să fie de 3%, iar 15% dintre tineri abandonează şcoala de timpuriu.
„În pofida eficienţei dovedite a transferurilor sociale în reducerea sărăciei (în lipsa acestor transferuri, nivelul sărăciei ar fi urcat la 26%), numeroase persoane care sunt vizate de sistemele de asistenţă socială nu beneficiază, de fapt, de acestea“, se arată în comunicatul CE.
Comisarul pentru afaceri sociale, Vladimir Spidla, a arătat că pentru ca integrarea pe piaţa muncii să fie durabilă, persoanele defavorizate trebuie să fie susţinute cu resurse suficiente, precum şi cu ajutorul unor servicii de încadrare în muncă şi a unor servicii sociale personalizate.
„Excluderea socială este rezultatul a numeroase probleme, de la absenţa unui loc de muncă sau competenţe insuficiente, la condiţii precare de locuit, izolare socială sau destrămarea familiei. E necesar să recurgem la o abordare integrată pentru a le oferi oamenilor o cale veritabilă de ieşire din sărăcie, iar acest lucru înseamnă reintegrarea unui număr cât mai mare de oameni pe piaţa muncii, asigurând, în acelaşi timp, accesul persoanelor inapte de muncă la resurse adecvate pentru a avea o viaţă decentă“, se mai arată în comunicatul CE.
Principiile comune pe care statele membre trebuie să le aibă în vedere la elaborarea strategiilor naţionale vor fi discutate oficial în cadrul Consiliului pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Politică Socială, din decembrie 2008, care va formula concluzii privind acţiunile ulterioare.

