Impresionaţi de drama Mihaelei Barbu, câţiva colegi de liceu fac chetă prin şcolile Craiovei, pentru a strânge suma necesară achiziţionării protezei. Sute de copii şi-au donat banii de cornuri şi plăcinte, pentru a o ajuta.
Liceul Economic, clasa a IX-a A, ora de contabilitate. Uşa se deschide şi şase tineri necunoscuţi intră în sală. Timid, foşnind nişte hârtii în mână, se scuză pentru întreruperea lecţiei. Se aşază în faţa clasei, aproape de catedră şi, la încuviinţarea profesorului, încep să-şi spună povestea:
„Suntem de la Liceul «Nicolae Titulescu»…“. Neavând ce face, elevii din primele bănci se uită la grupul picat în clasa lor. „Colegi cu Mihaela Barbu, o elevă de clasa a X-a, care vara aceasta a rămas fără piciorul drept, în urma unui accident rutier“. Tânăra care vorbeşte alege o foaie din teanc: o fotografie mărită a Mihaelei. O arată clasei. Rând pe rând, privirile devin din ce în ce mai atente. Poate atraşi de tristeţea chipului ori poate de grozăvia povestei. „A apărut în Gazeta de Sud acum câteva zile. Probabil aţi văzut-o sau aţi auzit de ea…“ Elevii forfotesc. „Până în iulie, fata aceasta era cea mai veselă şi mai energică din şcoala noastră! Acum, o duce şi o aduce la cursuri mama ei. Viaţa Mihaelei s-a schimbat complet“. Ochii s-au aburit. O fată din banca a doua oftează, o alta clipeşte des, să nu-şi păteze caietul de lacrimi. „Ar ajuta-o foarte mult o proteză“, continuă tânăra, „dar pentru a o primi şi pentru perioada de recuperare la Bucureşti, Mihaela are nevoie de peste 40.000 de lei“. Se schimbă priviri îndurerate, o elevă din ultimul rând izbucneşte în lacrimi necontrolat. „Imaginaţi-vă cum ar fi să staţi pur şi simplu la semafor, într-o zi obişnuită şi, în doar o secundă, să rămâneţi fără un picior… să nu mai puteţi să alergaţi, să dansaţi, să săriţi în sus de bucurie… “. Povestea nu mai continuă. A fost suficient pentru toţi cei aproape 30 de elevi. Fiecare caută în geantă, în buzunar, cinci lei, un leu şi chiar 50 de bani. În câteva secunde, grupul părăseşte clasa, cu încă o mică avere: 33 de lei. Şi se îndreaptă spre următoarea uşă: a IX-a B.
Un leu pentru o viaţă
Iniţiativa au luat-o după ce a apărut în Gazeta de Sud materialul „Adolescenta care a învins durerea“. Anca Bratoveanu, Iuliana Mustăcioară, Alexander Albu, Gabriela Ciobănică, Mihaela Popescu şi Andreea Dinu, şase colegi din clasa a X-a A, clasă vecină de coridor cu cea a Mihaelei Barbu, au mers într-o pauză în curtea liceului şi au stat de vorbă. Era clar. Aşteptând resemnaţi „ce o vrea Dumnezeu“, nu rezolvau nimic. Trebuia să apuce taurul de coarne, să pornească o acţiune serioasă, dacă voiau ca Mihaela să primească un ajutor concret. În câteva minute, planul a fost pus la punct.
„Am mers întâi la dirigintă, apoi la director, de unde am primit aprobare pe loc“, povesteşte cu vervă Anca. Drama Mihaelei a marcat-o serios, mai ales că fetele sunt prietene bune încă din şcoala generală. „De la direcţie am luat apoi o adresă prin care se specifica pentru ce am demarat această acţiune. Cu ea am plecat la şcolile şi liceele din Craiova. Nimeni nu ne-a refuzat. Dimpotrivă: toată lumea a fost impresionată de tragedia Mihaelei şi a vrut să ne ajute“, zâmbeşte Anca, fericită că iniţiativa, poate prima cu adevărat importantă din viaţa lor, a avut rezultate.
Peste 4.000 de lei – atât au strâns cei şase colegi ai Mihaelei în mai puţin de o săptămână. Numai elevii din cele trei Colegii Naţionale „Fraţii Buzeşti“, „Carol I“ şi „Elena Cuza“ au oferit aproape 3.000 de lei. Au urmat şcolile mai modeste: Liceul Economic – cu aproximativ 600 de lei, LPS „Petrache Trişcu“ – 230 de lei şi Şcoala nr. 2, cu 460 de lei. Nu este însă suficient pentru a acoperi costurile protezei de picior şi pe cele ale perioadei de recuperare în clinica din Bucureşti. Colegii Mihaelei sunt însă optimişti.
„Cred că avem timp până în ianuarie, când Mihaela va pleca la Bucureşti. Vom merge prin toate şcolile şi liceele din Craiova, în fiecare zi. Directorul şi profesorii noştri ştiu de această acţiune şi ne lasă să mai lipsim de la ore, pentru a putea ajunge la şcolile care îşi suprapun programul cu al nostru. Iar după ce vom termina cu elevii, vom merge şi la firme. Dacă nişte copii renunţă la banii de plăcinte pentru a face un gest umanitar, adulţii cred că ar putea contribui cu mult mai mult“, îşi dau cu părerea, la grămadă, colegii inimoşi ai Mihaelei, în timp ce-şi trag sufletul între două curse contracronometru.
Puterea unui copil
Acasă, în apartamentul modest din 1 Mai, familia Barbu încearcă să treacă peste încă o zi cu zâmbetul pe buze. E greu însă. Au obosit… Ştefania, mama de 47 de ani, pensionată pe caz de boală, a obosit să facă patru drumuri pe zi – dus şi întors, de dimineaţă şi la prânz – pentru a o duce şi aduce de la şcoală. Ion, tatăl, pensionar şi el, a obosit după toate traseele parcurse: când la poliţie, să se intereseze de mersul dosarului celui care i-a nenorocit pe vecie fata, când la Omniasig, pentru a încerca să recupereze cei 5.000 de lei cheltuiţi de la accident încoace, când la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru a face demersuri să se acopere de aici măcar o parte din suma necesară protezei… Şi Cătălin a obosit. A obosit să-şi vadă frumoasa soră mutilată, dar mai curajoasă decât el şi încă o sută de bărbaţi la un loc, să-şi vadă mama plângând pe ascuns, în câte un ungher al casei, să-şi vadă tatăl epuizat de drumuri, de promisiuni, de oftaturi deznădăjduite.
Dintre toţi, ea este singura puternică. Singura care ştie să zâmbească la fel ca altădată, ştie să-i încurajeze şi să le aline durerile. Nu-i e uşor. Dar dacă Dumnezeu a lăsat-o în viaţă înseamnă că trebuie să mulţumească pentru acest dar. Şi să spere.
Noi suntem alături de ea. Noi toţi, cei care am ascultat povestea ei şi ne-am şters lacrimile pe furiş, am ajutat-o să strângă, până în acest moment, aproximativ 9.000 de lei. Putem să o mai ajutăm, până vom acoperi întreaga sumă de 40.000 de lei? Dacă da, sunaţi la redacţia Gazetei de Sud, pentru informaţii, sau depuneţi direct banii în contul deschis pe numele Barbu Ion, la Banca Transilvania, sucursala Craiova: RO66BTRL01701201I70329XX.
Vă mulţumim!
