10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjModulele de la Seciuri, trimise în Moldova

Modulele de la Seciuri, trimise în Moldova

Sinistraţii de la Seciuri, judeţul Gorj, vor rămâne fără modulele primite de la guvern, acestea urmând să fie ridicate astăzi şi trimise în localităţile din Moldova afectate de ultimele inundaţii.

Aproximativ 50 de locuinţe modulare din localitatea gorjeană Seciuri, comuna Roşia de Amaradia, vor fi transportate astăzi în Moldova. După cum a declarat primarul comunei Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, locuinţele vor fi oferite sinistraţilor din nord-estul ţării. Conform acestuia, persoanele care au locuit până în această săptămână în modulele respective au eliberat locuinţele provizorii ieri, astfel încât acestea să fie trimise astăzi în Moldova. Unele module nu erau locuite, ci erau folosite ca depozite pentru diferite bunuri ale localnicilor „Doar trei persoane nu au fost, iniţial, de acord să părăsească locuinţele modulare, însă, în urma negocierilor purtate cu acestea, au acceptat să plece. Sunt familii în Moldova care au rămas sub cerul liber şi gorjenii au înţeles situaţia pentru că nu demult au trecut prin aşa ceva şi ştiu ce înseamnă să nu ai un acoperiş“, a declarat primarul din Roşia de Amaradia.

 

Li s-au construit alte locuinţe

 

Locuinţele modulare au fost aduse la Seciuri în vara anului 2006, după ce o alunecare de teren a distrus aproape 200 de case. Guvernul a reconstruit peste 100 de locuinţe cu una sau două camere, în care s-au mutat cei mai mulţi dintre sinistraţi. Persoanele ale căror case nu au fost reconstruite s-au dus la rude sau şi-au refăcut din resurse proprii locuinţele afectate de alunecările de teren. Majoritatea sinistraţilor de la Roşia de Amaradia au fost de acord să se mute în casele construite la Cojani, în Târgu Cărbuneşti, şi la Câmpu Mare, comuna Albeni. Dacă sinistraţii de la Cojani au fost nevoiţi să adopte viaţa de orăşean, localnicii din Câmpu Mare încă nu pot spune că au parte de toate condiţiile pentru un trai liniştit. De fapt, aceştia nu au nici măcar apă, jandarmii aprovizionând casele din zonă cu cisternele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU