5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAtacat cu cuţitul, s-a apărat cu pistolul

Atacat cu cuţitul, s-a apărat cu pistolul

Un bărbat din Craiova a ajuns marţi seară în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, în urma unei altercaţii în stradă, în timpul căreia a fost împuşcat de două ori cu un pistol cu bile de cauciuc. Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 au fost sesizaţi, în jurul orei 21.00, că, pe strada Papucarilor din Craiova, în zona Casei Tineretului, avea loc un conflict între doi bărbaţi, primul ameninţându-l pe cel de-al doilea cu un cuţit. Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că incidentul a izbucnit pe fondul unui schimb de replici între Emil Matei, de 41 de ani, şi Costel Stănescu, de 45 de ani, ambii din municipiu. Cei doi bărbaţi s-au luat la ceartă, iar primul a scos un cuţit. Pentru a se apăra, Costel Stănescu a făcut uz de un pistol cu bile de cauciuc şi l-a împuşcat pe cuţitar în antebraţul drept şi în gamba dreaptă. Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Dolj, pistolul e deţinut legal. Bărbatul împuşcat a fost transportat la Spitalul Judeţean Craiova, unde medicii au extras proiectilele şi i-au tratat rănile. „Cercetările continuă în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs incidentul şi luarea măsurile legale“, a declarat subcomisar Stanca Giucă, purtătoarea de cuvânt a IPJ Dolj. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. „Emil Matei este cercetat pentru tulburarea liniştii şi a ordinii publice, pentru lovire şi alte violenţe, precum si pentru port ilegal de cuţit“, a declarat Mirela Voinea, purtătoarea de cuvânt a Parchetului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII